Fotbal international

Liverpool, profit de aproape 50 de milioane de euro în sezonul precedent! Cifra de afaceri a depășit 600 de milioane de euro

27.02.2020 | 17:35
Liverpool profit de aproape 50 de milioane de euro in sezonul precedent Cifra de afaceri a depasit 600 de milioane de euro
Oficialii clubului FC Liverpool au anunțat un profit de aproape 50 de milioane de euro în sezonul precedent
ADVERTISEMENT

Oficialii clubului FC Liverpool au anunțat un profit de aproape 50 de milioane de euro în sezonul precedent, care a culminat cu câștigarea pentru a șasea oară în istorie a trofeului Champions League.

Liverpool, profit de aproape 50 de milioane de euro în sezonul precedent

Liderul din Premier League, FC Liverpool, a anunțat un profit înainte de impozitare de aproape 50 de milioane de euro în sezonul precedent și o creștere a cifrei de afaceri până la 627 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Conform L’Equipe, ”cormoranii”, care au terminat pe locul doi în Premier League în spatele rivalilor de la Manchester City, au anunțat că cifra de afaceri a crescut cu 91,7 milioane de euro pentru anul încheiat la 31 mai 2019 și au investit o sumă record de 262 de milioane de euro jucători.

Liverpool, vrea să mărească capacitatea de pe Anfield Road

Liverpool i-a transferat în această perioadă pe portarul Alisson Becker și pe mijlocașii Naby Keita, Fabinho și Xherdan Shaqiri și au făcut oferte de prelungire pentru 11 jucători, printre care Jordan Henderson, Roberto Firmino, Mohamed Salah, Sadio Mane, Andy Robertson și Trent Alexander-Arnold.

ADVERTISEMENT

”Cormoranii” au investit 58,7 de milioane de euro într-un nou centru de pregătire și au semnat noi parteneriate comerciale. Englezii intenționează, de asemenea, să extindă capacitatea stadionului, prin reconstruirea unei tribune de pe Anfield.

”Cormoranii”, creșteri pe toate sectoarele

Veniturile din drepturile TV au crescut cu 48,2 milioane de euro și au ajuns la 307 milioane de euro, iar veniturile comerciale au crescut cu 40 de milioane eu euro, ajungând până la 221 de milioane de euro. De asemenea, încasările de la meciuri au crescut cu patru milioane de euro și au ajuns la 98,8 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

După 27 de runde scurse din actualul sezon de Premier League, Liverpool a acumulat un total fabulos de 79 de puncte, lăsând pe drum doar 2 în remiza cu Manchester United de pe ”Old Trafford”. De la meciul cu marea rivală jucat pe 20 octombrie 2019, pentru echipa lui Jurgen Klopp au urmat alte 18 meciuri cu victorii pe linie.

Liverpool, medie modestă de spectatori

Fanii lui Liverpool sunt îngrijorați în privința calificării în „sferturile” Champions League, după ce „cormoranii” au pierdut împortiva lui Atletico Madrid (0-1). Mai mult decât atât, aceștia au mai primit încă o veste proastă și anume că Jordan Henderson, căpitanul echipei, va fi indisponibil trei săptămâni.

ADVERTISEMENT

Liverpool, câștigătoarea Champions League din sezonul 2018-2019 și care are un parcurs fenomnal în actuala ediție de Premier League, se poziționează doar pe locul șase în clasamentul mediei spectatorilor din fotbalul englez.

ADVERTISEMENT