Real Madrid a revenit spectaculos în fața lui Liverpool, după ce „cormoranii” aveau un avantaj de două goluri după 14 minute. Campioana Europei a marcat de cinci ori consecutiv și a făcut un pas mare către sferturile de finală ale celei mai titrate competiții din Europa la nivel de club.
Probabil una dintre cele mai spectaculoase meciuri din Liga Campionilor în actualul sezon, partida de pe Anfield a stabilit o serie de recorduri istorice care l-a prins pe Istvan Kovacs la centru. Arbitrul român a avut de condus o partidă dificilă în care a fost nevoit să ia mai multe decizii la limită.
O statistică interesantă a celor de la OptaJoe spune că Real Madrid este prima echipă care marchează cinci goluri în Liga Campionilor, deși a șutat pe poartă mai puțin de 10 ori. Echipa lui Carlo Ancelotti a avut o eficiență ridicată, reușind să fructifice cinci din cele nouă șuturi pe spațiul porții.
Totodată, căderea drastică a lui Liverpool nu putea rămâne fără consecințe negative. Echipa condusă de Jurgen Klopp a devenit prima echipă din istoria Ligii Campionilor care să aibă 2-0 și să piardă la o diferență de trei sau mai multe goluri. Mai mult decât atât, a fost pentru prima oară când Liverpool încasează patru sau mai multe goluri pe teren propriu într-o competiție europeană.
Vinicius a făcut o partidă senzațională împotriva lui Liverpool, profitând de eroarea lui Alisson care a fost de cascadorii râsului. Tânărul fotbalist brazilian, în vârstă de 22 de ani și 224 zile, a devenit cel mai tânăr autor al unei „duble” pe Anfield de la Johan Cruyff încoace.
Legendarul fotbalist olandez a reușit să marcheze două goluri pe stadionul lui Liverpool într-un meci la vârsta de 19 ani și 233 de zile. În cele din urmă, Liverpool a înregistrat și recorduri pozitive. Darwin Nunez, care a înscris un gol splendid, primul al meciului, cu călcâiul, a fost cel mai rapid pe Anfield reușit de „cormorani” în Champions League.
Un alt record spune că Real Madrid a marcat cinci goluri în două meciuri consecutive în Liga Campionilor pentru a doua oară în istorie. Prima oară se întâmpla în noiembrie 1998. Totodată, echipa lui Carlo Ancelotti este doar a doua echipă care marchează de cinci ori pe Anfield în Liga Campionilor după Ajax în 1966.
Mohamed Salah a stabilit o serie de recorduri, deși Liverpool a pierdut cu Real Madrid pe teren propriu. Starul egiptean este primul fotbalist care a marcat gol și a pasat decisiv în opt meciuri diferite din Liga Campionilor. Mai mult decât atât, fotbalistul lui Liverpool a ajuns la cota 44 de goluri în CL și l-a egalat pe Didier Drogba în topul celor mai prolifici atacanți africani din cea mai tare competiție europeană inter-cluburi.
De asemenea, Mohamed Salah a devenit golgheterul lui Liverpool în cupele europene cu 42 de goluri, unul mai mult decât legendarul Steven Gerrard. Tot din lotul „cormoranilor”, Stefan Bajcetic a obținut titlul de cel mai tânăr fotbalist care să fie pe teren din primul minut pentru Liverpool în Liga Campionilor.
Karim Benzema este „călăul” lui Liverpool. Balonul de Aur, care a înscris de două ori în meciul tur din optimi, a ajuns la șase reușite în poarta „cormoranilor” în Liga Campionilor, devenind primul fotbalist din istorie care atinge această cotă în fața lui Liverpool.