Liverpool vrea un star din Bundesliga! Klopp oferă 100 de milioane de euro

Vicentiu Dinescu   
in Fotbal international
26/03/2018, 15:43
Liverpool vrea un star din Bundesliga! Klopp oferă 100 de milioane de euro

Tehnicianul german a anunţat că doreşte să aducă o vedetă din Bundesliga. Conform publicaţiei Bild, ”cormoranii” pregătesc pentru la vară o ofertă de 100 de milioane de euro pentru transferul atacantului Timo Werner de la RB Leipzig.

Însă, Liverpool va avea o concurenţă acerbă pentru aducerea internaţionalului german. În vârstă de 22 de ani, Timo Werner mai este dorit de Real Madrid, Manchester City, Chelsea Londra şi Atletico Madrid. Formaţia pregătită de Diego Simeone chiar l-a urmărit la un meci de campionat.

Werner nu se gândeşte să plece la Liverpool

”Nu vreau să spun nimic, repet doar ceea ce a spus directorul nostru sportiv Ralf Rangnick. Nu vreau să plec la vară, nu mă gândesc la vreo schimbare. Când mă voi întoarce din vacanţă voi fi tot la Leipzig. Ăsta e planul. Mai am contract până în 2020”, a declarat Werner.