Szekely a adus victoria gazdelor în prelungiri!

Octavian Cojocaru   
în Carousel hot news
11/11/2013, 19:26
Szekely a adus victoria gazdelor în prelungiri!

ACS Poli Timişoara a obţinut astă-seară, pe stadionul “Dan Păltinişanu”, o victorie norocoasă şi nemeritată în faţa celor de la Oţelul Galaţi, scor 1-0. Golgeterul Szabolcs Szekely a marcat în minutul 90+2, după ce mingea a ajuns cu noroc la piciorul său. În prealabil, şutul lui Scutaru nimerise bara.

Antrenorul Ewald Lienen, primul tehnician neamţ din istoria Ligii I, a avut un debut de coşmar pe banca tehnică a gălăţenilor. Elevii săi s-au jucat cu ocaziile, au avut şi ghinion teribil la două şuturi care au întîlnit barele porţii lui Kirev, iar la singura fază periculoasă a gazdelor, au primit gol.

Închide ×