Am căzut pe locul 4. Fanii i-au cerut demisia lui Piţurcă!

Alexandru Androne   
in Stiri sportive
10/09/2013, 21:47
Am căzut pe locul 4. Fanii i-au cerut demisia lui Piţurcă! GALERIE FOTO
Tabela de marcaj la final

Naţionala României şi-a redus şansele de a prinde barajul pnetru Mondialul din Brazilia după înfrîngerea de pe Arena Naţională, 0-2 în faţa Turciei. Tricolorii au început în atac şi au ratat două bune oportunităţi de a marca prin Torje şi Pintilii. Cristi Tănase a ratat ocazia primei reprize pentru naţionala României după ce lobul său a lovit bara lui Volkan. Timizi la început, otomanii au echilibrat jocul şi au început să atace poarta lui Tătăruşanu. Vîrful lui Galatasaray, Burak Yilmaz, a arătat că se simte excelent pe pămînt românesc şi a deschis scorul în minutul 22 după ce a reuşit să lovească mingea dintre Goian şi Chiricheş. România a resimţit şocul primirii golului şi nu a reuşit să ameninţe serios poarta lui Volkan în finalul primei reprize. Piţurcă a mutat de la pauză. Adi Popa şi Maxim au intrat în locul lui Torje şi Marica, iar jocul s-a schimbat în partea secundă. Tricolorii au forţat golul egalizator, însă turcii au avut din nou noroc cînd şutul lui Adi Popa a întîlnit bara porţii lui Volkan. Terim a demonstrat că este un mare strateg şi a închis pe final culoarele spre poarta lui Volkan. Piţurcă putea să se salveze în final, însă capul lui Goian a fost reţinut cu uşurinţă de Volkan în minutul 94. La faza imediat următoare, turcii au închis conturile după ce atacantul lui Saint Etienne, Mevlut Erdinc a marcat simplu, pe lîngă Tătăruşanu. România-Turcia 0-2 şi naţionala lui Piţurcă a căzut pe locul 4. Fanii au taxat înfrîngerea cu Turcia şi i-au cerut demisia lui Piţurcă la finalul jocului.

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles