“Roş-albaştrii”, salvaţi din nou de Cojocaru şi de Grădinaru

Răzvan Scarlat   
în FCSB
26/11/2013, 16:56
“Roş-albaştrii”, salvaţi din nou de Cojocaru şi de Grădinaru GALERIE FOTO
Toni Gradinaru.

Steaua a remizat astăzi, la Mogoşoaia, împotriva celor de la Schalke, scor 1-1, în al cincilea meci din UEFA Youth League. “Roş-albaştrii” mici antrenaţi de Ion Toma au reuşit astfel al treilea joc consecutiv fără înfrîngere, spălând ruşinea din primele două meciuri, cînd a încasat două înfrîngeri usturătoare, 0-3 cu Schalke şi 0-4 cu Chelsea. Din nou, cei mai buni jucători ai partidei au fost Răzvan Grădinaru, autorul golului din minutul 2, şi portarul Valentin Cojocaru.

Live Text
Min 90+4: Arbitrul a fluierat finalul partidei.

Min. 87: Pascal Itter, căpitanul lui Schalke, a fost eliminat.

Min. 85: Cojocaru a împiedicat din nou un gol al nemţilor, blocîndu-l pe Multhaup.

Min. 75: Prima modificare la Steaua: a ieşit Daniel Gheorghe, a intrat Vîlceanu.

Min. 74: Valentin Cojocaru a scos greu o lovitură liberă executată de Bodenroder.

Min. 60: Nemţii au marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Min. 48: Nemarcat în careu, Tîrnovan trimite cu capul milimetric pe lîngă poartă.

Min. 46: A început repriza secundă. 

Min. 45: S-a încheiat prima repriză. 

Min. 38: Tîrnovan ia faţa fundaşilor nemţi, însă intră în unghi şi şutează pe lîngă poartă.

Min. 36: Neubauer şutează puternic din careu, mingea loveşte bara.

Min. 35: Popa cade în careu şi cere lovitură de pedeapsă. Arbitrul lasă jocul să continue.

Min. 27: GOL Schalke! Sane îl execută fără emoţii pe portarul Stelei cu un şut plasat. 

Min. 17: Pick scapă singur cu Cojocaru, însă portarul este atent şi respinge.

Min. 2: GOOOL Steaua! Grădinaru trimite un şut-centrare de pe partea dreaptă care îl surprinde pe Schilder. 

Min. 1: A început partida. 

Steaua U19: Cojocaru – Iordache, Aldea, Şerban, Cardaş – B. Vasile, A. Popa – Grădinaru, D. Gheorghe, Tîrnovan – Mitriţă
Rezerve: Poiană, Pătru, Bălan, Boitoş, Vîlceanu, Ţandără, R. Stoica

Schalke U19: Schilder – Koseler, Friedrich, Starke, Neubauer – Itter, Muller, Kehrer – Omerbasici, S. Sane, Pick
Rezerve: Bruggemeier, Heinrich, Feser, Multhaup, Lohmar, Tomasello, Bodenroder

Clasament
1. Chelsea 13-1 15p
2. Schalke 9-4 7p
3. Steaua 5-10 5p
4. FC Basel 3-15 1p

Închide ×