Sport

Liviu Ciobotariu, interviu după despărțirea de FC Botoșani: „Nu mi s-a părut normal să renunț la un om din staff-ul meu”

Liviu Ciobotariu a vorbit despre plecarea de la FC Botoșani. A vrut să își dea demisia în Ajunul Crăciunului. Ce spune despre declarațiile lui Valeriu Iftime
07.01.2025 | 15:30
Liviu Ciobotariu interviu dupa despartirea de FC Botosani Nu mi sa parut normal sa renunt la un om din stafful meu
Liviu Ciiobotariu a rezistat doar 22 de meciuri pe banca lui FC Botoșani. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Liviu Ciobotariu este al optulea antrenor înlocuit în acest sezon în SuperLiga, cel mai mic număr din ultimele 5 sezoane. Antrenorul a dezvăluit motivele pentru care a plecat de la Botoșani și a vorbit despre transferul lui „Ciobi Jr.” la Rapid.

Liviu Ciobotariu, interviu pentru Fanatik după plecarea de la FC Botoșani: „Nu am vrut să renunț la preparatorul Lucian Păun”

Liviu Ciobotariu a revenit din Antalya după despărțirea surprinzătoare de FC Botoșani și a oferit noi detalii despre ruptura cu Valeriu Iftime. Toate acestea și multe altele într-un amplu interviu pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Nu se aștepta nimeni să plecați de la FC Botoșani…

– Relația mea cu domnul Iftime este bazată pe respect reciproc și e un om pe care îl apreciez foarte mult. Am avut o discuție referitoare la perspectivele echipei și am căzut de acord că trebuie să întrerupem contractul din mai multe motive. Total s-a derulat amiabil, fără niciun fel de antipatii.

Liviu Ciobotariu a vrut să își dea demisia în Ajunul Crăciunului: „Domnul Iftime a spus că nu vrea să renunțe la mine”

Domnul Iftime a spus că echipa nu e pregătită fizic și nu se foloseste tehnica de monitorizare.

– Lucrurile au stat în felul următor. De aici a fost și această ruptură, de la preparatorul fizic. Adevărul este undeva la mijloc și ce a spus domnul Iftime a fost adevărat. Eu trebuia să renunț la Lucian Păun la cererea domnului Valeriu Iftime. Eu nu am vrut să accept asta pentru că nu mi s-a părut normal să renunț la un om din staff-ul meu indiferent despre cine e vorba.

ADVERTISEMENT

Am pornit împreună la un drum și nu puteam să îmi las unul dintre colaboratori și în al doilea rând dacă făceam pasul ăsta era ca și când aș fi dat vina pe un singur om pentru rezultatele echipei, ceea ce iar nu era normal. Așa că eu am considerat că e mult mai OK să plătesc eu pentru toată lumea și am decis să plecăm cu toții.

De ce nu ați discutat toate aceste lucruri înainte de startul pregătirii? 

– Aici a fost un pic surprinzător și pentru mine și pentru toată lumea. Pe data de 24 decembrie eu l-am sunat pe domnul Iftime și i-am spus că ar fi mult mai bine să întrerupem colaborarea și să vină altcineva cu un suflu nou. După care dânsul a spus că nu vrea să renunțe la mine pentru că are încredere. A apărut însă acest obstacol, pe care nu am putut să îl depășim.

ADVERTISEMENT

Liviu Ciobotariu avea mai multe transferuri pregătite la Botoșani. Crede că echipa mai are nevoie de 4 jucători: „Să fie concurență”

Se poate salva Botoșani de la retrogradare?

– Eu cred că se pot salva, dar mai au nevoie de transferuri. Cred că e nevoie de concurență pe posturi. Mai trebuie un fundaș central, un mijlocaș central și doi atacanți. Aveam și pregătite mai multe transferuri. Acum așteptam doi atacanți.

Cum vede lupta la titlu și retrogradare în SuperLiga

Cum vi se pare lupta la titlu în acest sezon? 

– Sunt câteva echipe care vor merge cu siguranță în play-off. FCSB, Universitatea Craiova, CFR Cluj. Universitatea Cluj nu cred că mai poate pierde locul de play-off. Dinamo este iar într-o formă foarte bună și au acumulat multe puncte. Așa că vor rămâne vreo 3 echipe care se vor lupta pentru locul 6. Și mă refer la Rapid, Petrolul și Sepsi.

ADVERTISEMENT

Dar la retrogradare? Mulți văd Slobozia și Buzăul deja retrogradate…

– Diferența de puncte dintre echipe este foarte mică. Eu cred că va fi o luptă extrem de disputată. Echipele care se vor întări și vor completa lotul să aibă concurență pe posturi vor avea șanse mai mari de supraviețuire în SuperLiga. Dacă în momentul de față înjumătățești punctele eu zic că e o diferență foarte, foarte mică între echipe.

Cu cei de la Voluntari mai țineți legătura?

– Am mai vorbit și cu domnul Bălănescu, și cu Igor Armaș, căpitanul echipei. Eu la orice echipă am fost m-am atașat pentru că sunt un tip mai sentimental. Am rămas în relații OK cu toți. Sper să revină în prima ligă. Domnul Nețoiu cunoaște fotbalul și e un mare plus pentru că are mare experiență.

Ce urmează pentru dumnevoastră?

– Abia m-am întors din Antalya și trebuie să mă concentrez pe ce am eu de făcut. Momentan nu am avut discuții cu alte echipe și nu există oferte concrete.

ADVERTISEMENT