Sport

Liviu Ciobotariu, discurs optimist după UTA Arad – FC Botoșani 2-0: „Trebuie să completăm lotul. Ne putem salva”

Prima reacție a lui Liviu Ciobotariudupă ce FC Botoșani a suferit o înfrângere în meciul cu UTA Arad. „Lucrurile se complică foarte tare”.
23.12.2024 | 19:41
Liviu Ciobotariu discurs optimist dupa UTA Arad  FC Botosani 20 Trebuie sa completam lotul Ne putem salva
Liviu Cibotariu: „Am discutat, va trebui să completăm lotul”. Foto: SportPictures
ADVERTISEMENT

FC Botoșani a încheiat anul 2024 cu o înfrângere, iar situația din clasamentul Superligii nu arată deloc bine pentru moldoveni. UTA Arad s-a impus cu 2-0 pe teren propriu, iar la final, Liviu Ciobotariu s-a declarat dezamăgit de deznodământul partidei.

UTA Arad – FC Botoșani 2-0

Meciul de la Arad a fost unul destul de echilibrat, însă UTA a fost mult mai eficientă în fața porții. Arădenii au deschis scorul în minutul 42 prin Mabea, iar Vuletich a stabilit scorul final în minutul 77. Valentin Costache a trimis și el mingea în poartă, dar reușita a fost anulată pentru un offside.

ADVERTISEMENT

După acest rezultat, FC Botoșani rămâne pe penultimul loc în Superliga României la finalul anului. Moldovenii au fost într-o situație asemănătoare și sezonul trecut, însă atunci s-au salvat de la retrogradare la limită. Rămâne de văzut cum va evolua echipa lui Liviu Ciobotariu în 2025.

Liviu Cibotariu: „Am discutat, va trebui să completăm lotul”

Antrenorul celor de la Botoșani a fost extrem de dezamăgit la finalul partidei cu UTA Arad. Liviu Ciobotariu le reproșează elevilor săi felul în care au evoluat în partea secundă și anunță că este mare nevoie de transferuri în perioada de mercato.

ADVERTISEMENT

„Am avut 4-5 situații de a marca în prima repriză, dar în partea a doua ne-am prezentat foarte slab. Sunt foarte dezamăgit. Le-am spus și jucătorilor. Nu a fost în regulă deloc. Un meci durează 90, 95 de minute.

Am greșit foarte multe pase simple. În prima repriză am avut o posesie bună, dar în a doua am greșit mult. Nu am fost inspirați. E păcat de prima repriză. Dacă arătăm cum am arătat în prima repriză, ne putem salva de la retrogradare, dar dacă nu, lucrurile se complică foarte tare.

ADVERTISEMENT

Am discutat, va trebui să completăm lotul. Trebuie concurență pe posturi. În anumite meciuri schimbările au adus un plus, dar în ultima perioadă deloc. Ba mai mult, în ultima vreme, când am făcut schimbări, echipa a mers chiar mai slab”, a explicat Liviu Ciobotariu la finalul partidei de la Arad.

Rămâne de văzut ce transferuri vor face moldovenii în pauza competițională. Perioada de transferuri se va deschide în luna ianuarie. În presă s-a vehiculat informația că anumiți jucători de la FCSB, cum ar fi Andrei Vlad, Daniel Popa sau Luis Phelipe, ar putea ajunge la FC Botoșani.

ADVERTISEMENT

După pauza de iarnă, moldovenii vor avea parte de un meci pe teren propriu, în compania celor de la CFR Cluj. Și în sezonul precedent, cele două echipe s-au întâlnit imediat după reluarea campionatului, iar atunci Botoșaniul a câștigat cu 1-0.

ADVERTISEMENT