News

Liviu Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană! Care a fost motivul

30.03.2019 | 19:12
Liviu Dragnea a dat in judecata Comisia Europeana Care a fost motivul
ADVERTISEMENT

Preşedintele Liviu Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană! Deşi a spus că nu este vizat de dosarul Tel Drum, redeschis de procurori în anul 2018, în urma unor rapoarte ale Oficiul European de Luptă Antifraudă, Liviu Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană!

Liviu Dragnea a intentat un proces Comisiei Europene, după redeschiderea dosarului Tel Drum

Acum, cererea de chemare în judecată a Comisiei Europene, formulată de președintele PSD Liviu Dragnea, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

ADVERTISEMENT

Reclamantul Liviu Dragnea solicită Tribunalului:

  •  anularea Deciziei OCM(2018)20575 a Comisiei, comunicată reprezentantului legal al reclamantului prin scrisoarea din data de 1 octombrie 2018;
  • obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Liviu Dragnea a dat in judecata Comisia Europeana, dupa redeschiderea dosarului Tel Drum

În susținerea acțiunii, reclamantul Liviu Dragnea invocă 3 motive

Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (1), (2) și (4) din Regulamentul OLAF (1), precum și a dreptului la apărare al reclamantului în cadrul investigațiilor, inclusiv dreptul de a fi ascultat și respectarea prezumției de nevinovăție.

ADVERTISEMENT

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări în ceea ce privește investigațiile, precum și pe refuzul de a deschide o investigație referitoare la desfășurarea investigației OLAF.

Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la documentele privind investigația OLAF.

ADVERTISEMENT

Procurorii au redeschis dosarul Tel Drum

În decembrie 2018, Dragnea s-ar fi sfătuit cu câțiva avocați străini pentru a contesta dosarul Tel Drum. În noiembrie 2018, instanţa supremă a decis redeschiderea dosarului Tel Drum, la cererea procurorilor DNA. În acest dosar, care a fost iniţial închis în 2013, este vizat Liviu Dragnea.

Dosarul, care are legătură cu compania Tel Drum, a fost clasat în anul 2013, însă procurorii au decis să-l redeschidă, în baza unor rapoarte ale OLAF.

ADVERTISEMENT

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) investighează cazurile de fraudare a bugetului UE și actele de corupție și de abatere gravă din cadrul instituțiilor europene și elaborează politica antifraudă. OLAF face parte din Comisia Europeană, dar este independent din punct de vedere operațional.

Dosarul vizează modul în care a fost privatizată compania Tel Drum şi contractele pe care această firmă le-ar fi primit de la Consiliul Judeţean Teleorman în perioada când preşedinte al CJ era chiar Liviu Dragnea, actualul preşedinte al PSD.

Pe 21 noiembrie 2017, DNA a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Liviu Dragnea şi de ceilalţi suspecţi din dosarul “Tel Drum”, pentru recuperarea prejudiciului din dosar, estimat la peste 127 de milioane de lei.

ADVERTISEMENT