News

Liviu Dragnea îl atacă pe Klaus Iohannis din spatele gratiilor. Fostul lider PSD nu a uitat nici de Guvernul Orban

02.07.2020 | 19:58
Liviu Dragnea il ataca pe Klaus Iohannis din spatele gratiilor Fostul lider PSD nu a uitat nici de Guvernul Orban
ADVERTISEMENT

Liviu Dragnea a vorbit despre modul în care vede societatea românească din spatele gratiilor, fiind dezamăgit de modul în care oamenii își pierd tot mai multe „drepturi”.

Fostul lider PSD crede că președintele Klaus Iohannis își face campanie electorală pe spatele lui Liviu Dragnea, catalogând totodată democrația din România ca fiind una „mincinoasă”.

ADVERTISEMENT

Dragnea și-a terminat interviul-serial de pe Realitatea PLUS cu noi acuze la adresa Guvernului Orban și la modul în care PNL a gestionat pandemia de coronavirus.

Liviu Dragnea îl acuză pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban că își fac campanie electorală pe spatele său

„Mai e o expresie pe aici pe unde sunt eu acum: «bahaus», nu auzisem de asta până să ajung aici. Unde toţi se ceartă cu toţi, agitaţie foarte mare. Acuma, dacă l-au pus pe Ciolacu interimar, domne, să-l sprijine. Adică, ideea asta, hai să vedem cum îl dăm jos pe un om pe care l-am pus şi pe care l-am susţinut”, a declarat Dragnea la Realitatea PLUS.

ADVERTISEMENT

Dragnea nu a ezitat să se victimizeze, considerând că drepturile au devenit un „moft” în România. Mai mult, fostul lider PSD nu a ratat ocazia să-l „înțepe” pe Marcel Ciolacu.

„Nu ştiu, habar nu am ce face Marcel Ciolacu, eu doar mai aud nemulţumiri de aici. Eu vă spun, de aici România şi zona asta politică se vede altfel. Eu, de exemplu, de aicea nu am cum să mai fiu presat permanent de tot felul de manipulări şi de tot felul de expresii din astea jignitoare care îţi tulbură cât de cât vederea. Lucrurile sunt foarte simple: este o democraţie mincinoasă astăzi în România unde drepturile sunt în situaţia de a fi devenit un moft. Din punct de vedere economic lucrurile stau foarte rău. Majoritatea oamenilor de afaceri au probleme, enorm de multe firme care au dat faliment sau sunt în prag de faliment, oameni care au pierdut locurile de muncă, probleme în agricultură, subvenţia la agricultură întârziată cred că şi acum la data la care vorbim mai e subvenţie nedată, noi o plăteam în octombrie, în avans. În ceea ce priveşte salarizarea, sistemul de pensii, lucrurile sunt permanent în schimbare şi nesigure”, a adăugat Dragnea.

ADVERTISEMENT

Fostul lider social-democrat nu i-a uitat nici pe cei din PNL, pe care i-a acuzat că gestionează prost întreaga situație în plină epidemie de coronavirus.

Eu, vă spun sincer, nimeni nu mai ştie acum dacă cifrele care se dau la televizor zilnic sunt reale sau nu pentru că ies,  fac interviuri, am văzut un ministru în chiloţi când dădea interviu, preşedintele când făcea gimnastică la televizor, întindea mâinile să arate cât e distanţa socială, aud la radio, că la garaj urlă radiourile şi sunt spoturi din astea, mesaje cu domni, doamne sau domnişoare care cred că sunt actori şi îşi fac meseria foarte bine şi spun cu intonaţie despre necesitatea de a purta mască, despre cât de important este să nu distrugem toată munca celor care ne-au apărat şi că este o campanie iniţiată de Guvernul României. Şi Guvernul României stă şi bea prin cabinete în Palatul Victoria. Adică, băi, ştiţi ceva, noi finanţăm cu bani publici o campanie să purtaţi mască, dar noi nu purtăm, deci, e la mişto”, a mai afirmat fostul lider PSD”, a adăugat Dragnea , potrivit Adevărul.

ADVERTISEMENT

În încheiere, Dragnea nu a ratat ocazia să-l atace pe Klaus Iohannis, cel care și-ar construi întreaga campanie electorală împotriva lui Dragnea.

Există un singur stâlp de stabilitate în România, şi anume: domnul Klaus Iohannis. Şi ca să contruiască viitoarele campanii electorale, am înţeles că sunt în septembrie alegerile locale şi cele parlamentare nu ştiu când, habar nu am, şi vor să construiască aceste campanii împotriva mea. Şi au mai ieşit cu un dosar. Eu vreau să spun, sigur, mă mai doare mijlocul din când în când că am aceeaşi problemă şi nu se poate vindeca că este şi altă situaţie, dar de aplecat nu o să mă aplec şi nu o să îngenunchez, o să duc orice luptă pentru că sunt animat de nevinovăţie. Cea mai mare supărare a mea nu este generată de lipsa de libertate cât de faptul că sunt nevinovat şi cred că din ce în ce mai puţină lume mai crede altceva, dar deja anormalitatea a devenit normalitate”, a concluzionat fostul politician.

ADVERTISEMENT