Liviu Dragnea se pregătește să devină jucător în zona energiei, un domeniu pe care a încercat să-l supra-impoziteze pe vremea când era președinte PSD și șef al Camerei Deputaților. De această dată, familia Dragnea se află de cealaltă parte a baricadei, cea în care profiturile au multe zerouri.
Ștefan Valentin Dragnea, fiul politicianului, a tăiat panglica unei noi companii, numită South Sun Energy SRL. Conform informațiilor FANATIK, firma are ca obiect principal de activitate: producția de energie electrică. În actul constitutiv al societății sunt trecute și alte domenii de activitate: transportul, distribuția și comercializarea energiei electrice.
South Sun Energy este o companie a grupului Nutrelo, controlat de Valentin Ștefan Dragnea (80%) și Gabriel Putineanu (20%). Nutrelo Gorup SA este unic asociat al South Sun Energy, iar beneficiar direct este fiul lui Liviu Dragnea.
Noua firmă are sediu în satul Lita, județul Teleorman și a luat naștere la o ședință a Consiliului de Administrație a Nutrelo Group SA, care a avut loc pe 6 iulie 2022, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial pe data de 2 august 2022. În cadrul acestei ședințe s-a stabilit ca administrator al companiei energetice să fie Ilie Liviu Dragne, un apropiat al lui Dragnea și cel care s-a ocupat de aproape toate afacerile familiei.
South Sun Energy este fosta Nutrelo Mobility SRL, firma de comerț cu ridicata din cadrul grupului, care a fost destul de puțin activă în ultimii ani. În 2021, la data ultimului bilanț, aceasta a înregistrat o cifră de afaceri nulă și o pierdere de 155.175 lei, datoriile ajungând la 103.759 lei. Anul trecut, firma lui Dragnea Jr avea un singur angajat.
Alegerea familiei Dragnea de a investi în sectorul energetic este cel puțin surprinzătoare, în condițiile în care fostul șef al PSD a declarat în multe rânduri că a fost condamnat pentru că a încercat să se opună profiturilor din multinaționale.
În 2018, Dragnea susținea că ”o multinațională din energie, afaceri grele, are profit de 0,8 la mie, gândiți-vă cum se chinuie acești oameni, la afaceri de miliarde de euro, la profit de 0,8 la mie”, spunea atunci Liviu Dragnea.
Dragnea a propus atunci schimbarea modului de impozitare a acestor companii, respectiv pe cifra de afaceri și nu pe profit.
”Adică, în domeniile despre care am vorbit până acum, în energie, în gaze, în justiție, la jocurile de noroc, acum e impozit pe profit, dar ei n-au profit, uitați-vă la cifra de afaceri, totuși”, mai declara Liviu Dragnea în 2018.
Dragnea a revenit și la începutul lui 2022 cu acest tip de discurs, însă nu a mai făcut referire la banii pe care companiile ci doar la creșterea excesivă a prețurilor.
„Eu am plafonat prețul la energia electrică și la gaze. Am făcut-o în interesul poporului român, dar ceea ce încearcă guvernul, zilele astea, este de o ticăloșie fără limite!
Acest guvern de trădători îi amenință pe români cu pierderea locuințelor pentru neplata facturilor la energie și la gaze! Opriți-vă slugilor!
Obligația voastră este bunăstarea românilor, nu lăcomia stăpânilor voștri de la multinaționale!”, a transmis Liviu Dragnea.
Companiile din energie au înregistrat cifre uriașe în 2021, după liberalizarea pieței: Hidroelectrica, de exemplu, a avut o cifră de afaceri de 6,8 miliarde lei, Enel Energie SA – 3,3 miliarde lei, E.ON Energie România SA – 6,8 miliarde lei, Nuclearelectrica SA – 3,1 miliarde, Tinmar Energy SA – 3,4 miliarde, etc.
Începând cu 1 ianuarie 2023, companiile multinaționale din Europa (inclusiv cele din energie) vor fi obligate să plătească un impozit minim de 15% către statele în care activează.