Liviu Dragnea nu mai vrea pensii speciale pentru parlamentari. Ce proiect are în plan liderul PSD

Claudiu Ilie   
in Hot News
22/05/2019, 13:36
Liviu Dragnea nu mai vrea pensii speciale pentru parlamentari. Ce proiect are în plan liderul PSD GALERIE FOTO
Liviu Dragnea promite sa renunte la pensiile speciale pentru parlamentari

Președintele PSD, Liviu Dragnea, vrea să-i lase pe parlamentari fără pensiile speciale! Social-democratul a precizat că imediat după alegerile europarlamentare va promova o lege prin care să se renunțe la aceste beneficii pentru deputați și senatori!

Liviu Dragnea promite să le ia parlamentarilor pensiile speciale

”Reprezentanții românilor în Parlamentul țării – deputații și senatorii – nu vor mai avea pensii speciale. Aceasta este dorința dar și angajamentul public asumat de președintele PSD – Liviu Dragnea – care a anunțat că imediat după alegeri va fi promovată o inițiativă legislativă care să promoveze principiul contributivității ca temei pentru pensiile parlamentarilor.

O astfel de soluție se impune și va fi susținută de PSD, dat fiind că foarte puțini parlamentari – dar niciunul de la Opoziție – au înțeles să urmeze exemplul lui Liviu Dragnea care și-a dat demisia în ultima zi a mandatului trecut și astfel a renunțat la pensia specială. Deputații și senatorii sunt aleșii oamenilor, sunt în serviciul lor! Lucrează pentru mai binele țării și al cetățenilor ei, nu pentru pensii speciale!”, precizează un comunicat al Partidului Social Democrat.

CTP spune ca Dragnea isi va anunta duminica depunerea candidaturii la presedintie, iar Liviu Dragnea, care nu mai vrea pensii speciale pentru parlamentari, a confirmat partial spusele lui CTP. foto: captura Digi 24

Cristian Tudor Popescu spune că Dragnea își va anunța candidatura la prezidențiale, iar liderul PSD confirmă parțial

Ziaristul Cristian Tudor Popescu a venit cu o declarație bombă! Jurnalistul a spus că Liviu Dragnea își va anunța duminica viitoare candidatura la alegerile prezidențiale! CTP a ținut să precizeze că anunțul candidaturii lui Dragnea este legat în principal de alegerile europarlamentare.  Mai mult decât atât, chiar Liviu Dragnea a recunoscut că duminică va lua o hotărâre legată de candidatura sa la președinția României! Liderul partidului aflat la guvernare a spus că va anunța duminică seară, după închiderea urnelor, daca va candida sau nu la alegerile din toamnă.

“Dacă acolo rămâne în continuare Iohannis, eu nu sunt Cassandra, încă cinci ani de zile după 2019, de tot ce s-a făcut în România bun se va alege praful. Din acest motiv cred că trebuie făcute toate eforturile de către cei care nu vrem să mai continue acest personaj ca în noiembrie-decembrie să plece de la Cotroceni. Da, exact în situația în care a adus el funcția prezidențială și ceea ce induce în națiune, da această funcție devine importantă, iar PSD se va pronunța duminică seară, după alegeri”, a spus Liviu Dragnea la Adevărul Live.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles