Liviu Teodorescu, cântăreț, dar și compozitor, a intrat în vizorul presei și a devenit celebru după participarea la emisiunea Vocea României de la PRO TV. Noul concurent de la Te cunosc de undeva din sezonul 18 recunoaște că este și el afectat de tot ce se întâmplă în ultima perioadă atunci când vine vorba de costurile la consumabilele zilnice și caută soluții pentru a mai reduce, de unde se poate.
Vedeta de la Antena 1 povestește, într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, și despre problemele din relația cu soția, cu care formează un cuplu încă din liceu. Liviu Teodorescu și Iulia Iacob și-au unit destinele în vara anului trecut, într-un decor de poveste, în cadrul unui eveniment foarte discret. Artistul și iubita lui soție formează un cuplu de peste 11 ani, timp în care au trecut și ei prin nenumărate încercări.
De asemenea, interpretul ne spune și care este părerea lui despre apariția unui copil în cuplu. Liviu Teororescu recunoaște că este presat de părinți să devină tată, dar încearcă să nu lase presiunea să-și facă loc în sânul familiei lui.
– După căsătorie ți-ai împarțit timpul diferit între familie și carieră?
Căsătoria a venit ca o chestie normală pentru noi. Nu a fost ceva ce a venit cu niște angajamente în plus față de cele pe care ni le luaserăm deja. A fost doar o oficializare, ca să zic așa, în fața prietenilor, în fața familiei. Este o chestie care putea să rămână confidențială la fel de bine, pentru noi era același lucru.
– S-a schimbat ceva între voi?
Absolut nimic. Suntem la fel de fresh și ne iubim la fel de mult și este totul la fel de proaspăt ca la început.
– Nu a fost nicio secundă actul o presiune pe voi?
Să știi că a fost la început. Mi se părea o chestie din aia: gata, ți-ai închis… te-ai căsătorit… ești legat de calorifer, dar să știi că nu este așa. Odată ce te maturizezi ca bărbat, cred, și constați că femeia de lângă tine este cea pe care o iubești, nu mai ai nevoie de altceva.
– Ați avut deja discuții privitor la copil?
Ne dorim să avem un copil, dar nu știm dacă în viitorul foarte apropiat. Încercăm și suntem deschiși. Dacă e să vină, bine, dacă nu… poate să vină peste un an sau doi. Pentru noi nu este o presiune. Cum cât suntem noi mai maturi ca părinți, cu atât este mai bine. Un copil vine la momentul potrivit.
– Bănuiesc că și în cazul vostru părinții pun presiune?
Da! Hai cu un nepoțel! Mamă, dar ce aveți de gând? Toate discuțiile de la masa de Crăciun și de Paște cam încolo se duc, dar noi ne vedem de treaba noastră și cred că asta ne-a ținut relația în viață. Noi am ținut-o pe a noastră întotdeauna și am avut adevărul nostru de care noi am ținut cont indiferent de tot ce ni s-a spus din jur. Nu trebuie să lași pe nimeni să intervină, tu trebuie să fii pe filmul tău, să asculți ce ți se spune din jur, dar să treci prin filtrul tău și să iei tu decizia finală.
– De-a lungul anilor, că sunteți de mult împreună, au fost și momente mai dificile. De la ce pleca totul?
Îți dai seama că ne-am certat. Ne-am despărțit de 2-3 ori de-a lungul relației noastre. Fiecare a vrut să mai experimenteze, ăsta a fost motivul pentru care ne-am despărțit în anumite momente, dar lucrurile acestea s-au întâmplat când aveam 20 și un pic de ani. La vârsta aia e firesc.
Care a fost secretul vostru să treceți peste aceste momente?
Cred că potrivirea. Iar decizia căsătoriei a venit în urma unei maturizări. Poate nu am fi făcut pasul asta când aveam 25 de ani, dar acum la 29-30 a fost simplu de luat decizia asta.
– Au crescut prețurile foarte mult în ultima perioadă. Acum că sunteți la casa voastră și vă ocupați de cheltuieli, ați resimțit la buzunar?
Costurile s-au dublat, într-adevăr. Din fericire avem venituri care ne permit să fim relaxați în continuare, dar suntem conștienți că sunt oameni în jur pe care îi afectează direct treaba asta și mi-aș dori ca lucrurile să stagneze din punct de vedere al creșterii costurilor la orice fel de consumabil din viața noastră. Dacă se vor majora în continuare ne vor afecta pe toți, este clar, și sunt și niște creșteri nejustificate. Tocmai asta este frustrant.
Dacă ne referim la voi, cât plăteați înainte și cât plătiți acum?
La noi prețul la gaze este cel mai… de asta ne gândim să ne punem panouri solare. Am văzut că prietenul meu foarte bun, Dorian Popa, își pune. Eu când îl văd pe el făcând o mișcare de asta, îmi trage și mie un semnal de alarmă. Mă gândeam de ceva timp să fac treaba asta (n.r. să-mi pun panouri), dar o să o iau mult mai în serios. Curentul electric o să devină o necesitate și o să fie mult mai taxat din punct de vedere al banilor. Pe noi gazele ne-au rupt iarna trecută și cred că acum o să fie, poate nu dublu, dar cu 50% sigur o să fie (n.r. mai scump). Avem o casă mare și trebuie să fie toată încălzită.
– Cât ați dat anul trecut pe iarnă?
Am ajuns pe la 2.000 de lei pe lună. Dar nu suntem noi genul să dăm indexul la timp, au mai fost și recalculări și estimări și nu pot spune exact cât am dat pe o lună. Oricum 2.000 de lei, destul de mult. E adevărat că era vorba de o lună de iarnă, în care centrala a mers aproape non stop, a pornit la jumătate de oră.
– Anul acesta te aștepți la 2.500-3.000?
Cam așa, cred. Anul acesta, în schimb, o să dăm indexul la timp pentru că… asta am vorbit și noi (n.r. în familie), anul trecut eram mai amețiți, anul ăsta este cazul să ne punem pe picioare pentru că toate creșterile astea trebuie gestionate și ele.
– Banii tăi sunt banii tăi, banii ei sunt banii ei?
Banii mei sunt banii noștri și banii ei sunt banii noștri. Amândoi contribuim la toate costurile astea. Avem un fond comun pe care putem să-l accesăm fiecare după bunul plac. Eu am vrut să îmi cumpăr un telescop de 6.000 de euro, acum câteva luni. Eram la un pas să îl comand și am avut inspirație divină să nu o fac, și bine am făcut, că nu are rost să irosești bani pe lucruri care nu-ți trebuie.
– Ce onorariu iei la un eveniment?
Nu aș vrea să dau o sumă. Îndeajuns încât să pot să plătesc oamenii cu care merg, să pot plăti managerii. Mai mult de jumătate din banii pe care îi ia un artist se duc pe cheltuieli. Ca show-ul tău să stea în picioare și să mai fii chemat la alte evenimente, trebuie să faci o investiție pasivă. Și automat mult mai mult de jumătate din veniturile de la un concert se duc pe echipă ca tu să poți să performezi.
– Apropo de carieră, din nou la Te cunosc de undeva. Ce așteptări ai?
Eu din 9 în 9 sezoane. Am mai fost în sezonul 9, acum în sezonul 18. Poate urmează să fiu și în sezonul 27. Am câștigat sezonul 9. Acum sper să îmi poarte noroc și sezonul acesta, alături de Jo, de colega mea. Dar să știi că nu este nicio presiune.
– Care a fost cel mai ”nebun” moment sau cel mai penibil din noul sezon? Te vedem în postura de ”doamnă”?
Da, o să mă vedeți și în postura de ”doamnă”, cu siguranță. Nu scap, îți dai seama. Cel puțin câteva travestiuri trebuie să aibă fiecare în palmaresul personajelor de la Te cunosc de undeva. Da, sunt foarte multe ipostaze, aparent penibile. Să știi că atunci când primești un personaj departe de tine, te panichezi. Te gândești: mamă cum fac eu să îl fac pe omul ăla, dar lucrurile se așează când începi să îl studiezi și vezi că sunt asemănări între toți oamenii.
Telespectatorii pot urmări noul sezon Te cunosc de undeva, sâmbăta, de la ora 20:00, pe Antena 1.