Liviu „Bocciu” Ungurean a fost eliberat după ce a stat timp de două luni în arest, iar acum e plasat sub control judiciar în dosarul „Pyro”. Liderul de galerie al Rapidului are interdicție pe stadioane.
Liviu Ungurean a fost reținut pe data de 15 martie 2024, după ce a fost acuzat că ar fi constituit un grup infracțional. Procurorii susțin că în acest fel ar fi pus astfel la cale introducerea materialelor pirotehnice pe stadion, alături de alți ultrași, la derby-ul Rapid – FCSB.
La prima înfățișare a primit mandat de arestare preventivă de 30 de zile, după ce instanța a aprobat această propunere, iar 15 aprilie a mai primit încă 30 de zile. Pe 16 mai 2024, instanța a decis că liderul galeriei clubului Rapid să fie plasat sub control judiciar, decizie valabilă în perioada 16 mai – 14 iulie 2024.
„Eu consider și susțin în continuare că la mine a fost o comandă. S-a comandat pentru a se face aceste abuzuri împotriva mea. Voi merge la CEDO, voi merge până în pânzele albe, Mă voi lupta pe toate fronturile să îmi caut dreptatea!
Copiii mei au fost duși la psiholog. Soția mea s-a ocupat foarte bine de copiii mei. Nu e normal să ți se rupă ușa de către mascați. Nu am făcut nicio infracțiune. Dacă galeria Rapidului aprinde torțe pe stadion sunt eu vinovat, care sunt cu microfonul în mână?
Sunt singurul lider de galerie arestat pentru așa ceva. Să se uite că s-au aprins torțe și la finala Champions League. Se aprind torțe și la Euro. Dar asta este. Sunt multe de vorbit”, a declarat Liviu „Bocciu” Ungurean, în exclusivitate la FANATIK LA EURO.
Sezonul următor din SuperLiga va începe în weekend-ul 13-14 iulie, în timp ce ultima etapă a play-off-ului stagiunii viitoare se va disputa în 25-26 mai 2025.
Pe 25 iunie 2024, Rapid a împlinit 101 ani de la înființare. Fanii giuleștenilor au avut însă parte de un șoc, deoarece s-au organizat două evenimente în același timp.
„Din păcate, în Giulești s-a propus alt eveniment, unde noi n-am fost invitați. Nu știu, e un eveniment organizat de nu știu cine. Va avea loc o partidă de fotbal între suporteri, unde vor juca albii cu visinii.
Nu știu cine e acolo, că noi suntem aici, și albii, și visinii și portocalii. Președintele a fost cu noi aici. Cineva încearcă să producă o dezbinare, nu știu cine, că nu stau să investighez. Sper ca patronatul să ia în primire acest eveniment care este făcut în Giulești fără ca noi să fim invitați.
Nu dorim dezbinarea suporterilor. Doar eu știu cât de greu a fost să unim suflarea rapidistă și să mergem în aceeași direcție. Sunt oameni care vor să creeze fel de fel de celule pe la Rapid. Să fie sănătoși, le transmit la mulți ani dacă sunt rapidiști”, a adăugat liderul de galerie al Rapidului.