Liviu Ungurean, zis „Bocciu”, a rupt tăcerea și a răbufnit după o postarea a lui Daniel Carciug, omul care se ocupă de sponsori și de organizarea meciurilor la Rapid.
Încă un scandal la Rapid după o postare a editorialistului FANATIK, Bogdan Baratky. Jurnalistul a criticat o postare a lui Daniel Carciug, în care își explica viziunea cu privire la suporteri: „Sigur, bula de pe stadion este cea reală, autentică, și pentru cei de peste 30 de ani este în continuare preferată, dar să fim atenți la segmentul sub 30, care va forța cluburile să-și ajusteze strategiile de atragere și conversie a suporterilor.
Mai mult decât atât, în a doua etapă, nu va fi vorba doar despre a-i atrage, ci și despre modul în care vor consuma conținutul, și mai ales cum va fi monetizat. Lumea nu își va schimba tehnologia (pentru că aceasta va rămâne alături de noi mult timp), ci comportamentul.
Dacă mașina reprezenta cândva un simbol al libertății, astăzi ea nu mai este decât un accesoriu pe care și-l permite aproape toată lumea, dar care nu mai e la modă. La fel, prezența pe stadion nu mai pare a fi expresia libertății, ci devine obiceiul reflexiv al unor oameni mai în vârstă, în timp ce moda este să trăiești prin conținut scurt, autentic, real și nedistorsionat.
Nu uitați că și voi ați fost copii, iar copiii de astăzi vor fi adulții de mâine. Lumea marketingului în fotbal intră într-o nouă eră”, a fost postarea care a inflamat spiritele în Giulești.
Liderul galeriei Rapidului a lăsat un comentariu extrem de acid la adresa lui Daniel Carciug: „Eu am spus demult că sunt unii în club care nu au ce căuta și că fac pe deștepții, când ei au aterizat din greșeală în Giulești…
Cel mai bine ar fi să meargă și să susțină ei Rapidul și să stăm și noi liniștiți la un pahar de vin… Că fac ei pe justițiarii și ne povestesc ei nouă despre Rapid și rapidism și ei ne pun sloganurile spurcăciunilor pe tabelă. Au depășit orice limită acești gherțoi”.
Galeria Rapidului nu s-a oprit aici și a afișat un mesaj pe podul Giulești înainte de meciul cu FC Buzău: „Fotbalul fără suporteri nu are vlagă. Daniel Carciug pentru noi ești o plagă”. Un alt mesaj nu poate fi reprodus. Contactat de FANATIK, Daniel Carciug a preferat să nu comenteze nimic pe această temă.
Din informațiile FANATIK, un angajat al clubului Rapid a propus ca pe tabelă să fie scris mesajul „Trup și suflet pentru Rapid”, asemănător cu sloganul galeriei Stelei. Acest lucru i-a inflamat pe cei din galerie, iar persoana respectivă a plătit scump. A fost dată afară din Giulești!
Bogdan Baratky a reacționat și el dur la postarea lui Daniel Carciug pe pagina sa de Facebook: „Mi-ar fi ridicat tensiunea și dacă ar fi fost anonimă, sau dacă ar fi fost semnată de un necunoscut. Venind din partea unui oficial al clubului (cu atribuții în organizarea meciurilor!), ea m-a lăsat (la propriu!) vorbind singur.
Paragraful asupra căruia vă atrag (respectuos, desigur) atenția e cel marcat (în primul comentariu). Până la acel paragraf postarea putea fi catalogată drept un enervant, dar benign, exercițiu de PR personal. Paragraful acela este însă un afront public, o jignire la adresa suporterului de stadion. Fraza asta conține atâta gunoi, atâtea idei fără sens, încât nici nu știu de unde să-ncep.
Două chestii șochează: 1. Degajarea și naturalețea cu care un oficial al clubului exprimă public un astfel de punct de vedere. 2. Talpa violentă pe care clubul, prin penița angajatului său, o pune pe tibia celui mai atașat segment de clientela pe care îl are.
Clubul astăzi vine și îmi spune ca percepțiile mele despre Rapid sunt greșite; comportamentul meu de suporter fiind de fapt un ‘obicei reflexiv’ (parcă suna a diagnostic, nu?).
O poziție publică a clubului pe această tema ar ajuta. Sigur nu pe mine, dar poate pe alții. Câtă vreme însă clubul va considera oportun (e dreptul său, fără discuție) să colaboreze cu persoane care au o astfel de viziune asupra suporterului de stadion (și puterea de a-si pune în practică viziunea), mie mi-e rușine de ceea ce înțeleg ca am devenit odată cu trecerea timpului. Și voi rămâne frumușel acasă”, a mai adăugat rapidistul.