Ljubisa Tumbakovic, după România – Muntenegru 0-0: ”Am venit să nu pierdem”

Ionut Neamţu    Traian Terzian   
în Liga Natiunilor
08/09/2018, 00:43
Ljubisa Tumbakovic, după România – Muntenegru 0-0: ”Am venit să nu pierdem” GALERIE FOTO
Selecționerul Muntenegrului, Ljubisa Tumbakovic, a spus după remiza cu România, scor 0-0, că formația sa și-a îndeplinit obiectivul de a nu pierde

Selecționerul Ljubisa Tumbakovic a declarat, vineri, după meciul România – Muntenegru 0-0, din prima etapă a grupei 4, seria C a Ligii Naţiunilor, că formația sa și-a îndeplinit obiectivul de a nu pierde partida de pe stadionul Ilie Oană din Ploiești.

”Cu siguranţă, am venit şi am reuşit să ne îndeplinim obiectivul. S-au întâmplat multe lucruri înaintea acestui meci care nu au fost în avantajul nostru. Dar ne-am mobilizat şi am ştiut ce vrem de la acest meci, pe tot parcursul său”, a spus selecționerul muntenegrean la finalul jocului.

Ljubisa Tumbakovic, după România – Muntenegru 0-0: ”Nu ne-am bucurat prea mult de frumuseţea meciului”

”Poate că nu am făcut un meci spectaculos, nu ne-am bucurat prea mult de frumuseţea meciului, dar am realizat ceea ce ne-am propus. Pentru noi este un rezultat bun, noi am venit ca să nu pierdem. România este o naţională bună, s-a văzut un joc bun, bine organizat, dar şi noi am făcut jocul în aşa fel încât să nu le fie uşor să joace împotriva noastră”, a mai afirmat Ljubisa Tumbakovic după întâlnirea România – Muntenegru 0-0.

Selecționerul Muntenegrului, Ljubisa Tumbakovic, a spus după remiza cu România, scor 0-0, că formația sa și-a îndeplinit obiectivul de a nu pierde
Selecționerul Muntenegrului, Ljubisa Tumbakovic, a spus după remiza cu România, scor 0-0, că formația sa și-a îndeplinit obiectivul de a nu pierde

Reprezentativa a României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, vineri, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, în compania Muntenegrului, în prima etapă a grupei 4, seria C a Ligii Naţiunilor. Partida s-a disputat fără spectatori, ca urmare a unei suspendări dictate pe parcursul preliminariilor Campionatului European din 2016.

În următorul meci, România va întâlni Serbia, luni, 10 septembrie, la Belgrad. Căpitanul Vlad Chiricheș și mijlocașul Mihai Pintilii s-au accidentat la întâlnirea cu Muntenegru și sunt incerți pentru partida următoare.

Selecționerul Cosmin Contra spune că planul său tactic a fost dat peste cap de accidentarea lui Vlad Chiricheș din prima repriză, dar și de cea a lui Mihai Pintilii din a doua repriză. Chiricheș are o accidentare mai gravă decât Mihai Pintilii. Mâine vor fi testați amândoi. Păcat că ne-au dat peste cap aceste accidentări. Dacă nu se accidenta Mihai, îl băgam pe Țucudean. Am dominat acest meci de la un capăt la altul, dar ne-a lipsit limpezimea. Nu am avut-o și nu ne-am creat multe ocazii. Ei au jucat la egal, fragmentau mult jocul. Mergem la Belgrad să facem un rezultat bun. Vom încerca să ne recuperăm acum și să facem meciul nostru cu Serbia, a afirmat Contra la finalul întâlnirii de la Ploiești.

Închide ×