News

Lockdown prelungit în Germania. Restricțiile impuse populației devin mai dure

05.01.2021 | 22:44
Lockdown prelungit in Germania Restrictiile impuse populatiei devin mai dure
ADVERTISEMENT

Cancelarul Angela Merkel și președinții celor 16 landuri au convenit să prelungească lockdown-ul în Germania până pe 31 ianuarie. Totodată vor fi impuse restricții suplimentare față de cele aflate până acum în vigoare, relatează DPA și AFP, citate de Agerpres.

Şcolile, majoritatea magazinelor nealimentare, barurile, restaurantele, insitituţiile culturale, sportive şi de agrement vor rămâne închise până la finele acestei luni.

ADVERTISEMENT

În plus, reuniunile private vor fi permise doar în afara propriei locuințe. Până acum, oamenii putea primi în case până la cinci persoane din alte gospodării.

Germanii nu vor putea călători la mai mult de 35 kilometri de casă

Le cerem tuturor cetăţenilor să limiteze contactele la minimum”, a declarat cancelarul Angela Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă, la finele reuniunii cu cei 16 preşedinţi ai landurilor federale.

ADVERTISEMENT

În districtele în care rata de infectare trece de 2‰, vor fi interzise călătoriile pe o rază mai mare de 15 kilometri față de domiciliu.

Restricțiile de călătorie vizează circa 10.000.000 de germani, îndeseobi în  landurile Saxonia, Turingia și Bavaria, cele mai afectate de al doilea val al epidemiei.

ADVERTISEMENT

Noile restricții au fost impuse din cauza riscului  suplimentar presupus de tulpina SARS-CoV-2 apărută  în Marea Britanie, mult mai contagioasă decât cele aflate până acum în circulație.

Ne aflăm astăzi în situaţii limită în unele spitale, ceea ce ne-a determinat încă o dată să adoptăm aceste decizii (…) Măsurile pe care le-am decis sunt drastice, sunt mai dure”, a spus cancelarul german.

ADVERTISEMENT

Autoritățile de la Berlin speră să limiteze răspândirea virusului până când o parte apreciabilă a populației va fi imunizată prin vaccinare. „Ştim că, prin vaccinurile disponibile acum, există o perspectivă pentru normalizarea vieţii noastre de zi cu zi”, a mai spus Angela Merkel.

Potrivit Institutului de Sănătate Publică Robert Koch, Germania a înregistrat marţi 1.787.410 cazuri oficiale declarate de COVID -19 de la începutul epidemiei, cu 11.897 de cazuri noi declarate oficial în ultimele 24 de ore. Peste 35.000 de germani și-au pierdut viața, dintre care 944 numai marți.

Al doilea lockdown a fost instituit în  Germania prin închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, de la 1 noiembrie

Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum”, spunea atunci şefa guvernului de la Berlin, avertizând că situaţia este „foarte serioasă” şi că Germania se confruntă cu o transmitere comunitară a virusului, în cazul a trei sferturi dintre noile persoane infectate neputându-se descoperi de la cine a fost contractat virusul.

ADVERTISEMENT
Tags: