Lockdown-ul, cea mai bună soluție în momentul de față! Ar reduce mortalitatea cu aproape 50%

Bogdan Solomon   
în HotNews
15/10/2020, 10:07
Lockdown-ul, cea mai bună soluție în momentul de față! Ar reduce mortalitatea cu aproape 50%
Cercetătorii britanici susțin că lockdown-ul ne-ar ajuta să câștigăm timp în lupta cu pandemia. Sursa foto: The Guardian

În timp ce Europa este puternic afectată de cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, experți din toate colțurile lumii caută cele mai bune soluții pentru a stopa cât mai curând posibil răspândirea bolii. Sau măcar să încetinească ritmul de infectare a populațiilor, astfel încât sistemele medicale să poată primi un moment de respiro.

Secretul este, însă, cât se poate de simplu: un lockdown de două săptămâni care să intre în vigoare fie la sfârșitul lunii octombrie, fie în perioada sărbătorilor de iarnă. Cel puțin asta reiese din cel mai recent studiu realizat de un grup de oameni de știință din Marea Britanie și citat de The Guardian.

Modelarea matematică a evoluției virusului SARS-COV-2 în sezonul rece a arătat că instituirea carantinei totale timp de 14 zile ar face ca mortalitatea să scadă cu până la 49%. Totul depinde, însă, de rata de infectare din acel moment.

Cercetătorii britanici susțin că un lockdown de două săptămâni ar încetini răspândirea virusului

Simulările arată că o perioadă de două săptămâni de carantină duce la un declin semnificativ în raportarea de noi cazuri, cu o scădere similară a persoanelor spitalizate și a deceselor înregistrate.

Asta ar permite spitalelor să-și revină și să poată continua lupta cu COVID pe toată perioada iernii”, se arată în studiul realizat de specialiști precum Graham Medley de la London School of Hygiene and Tropical Medicine și Matt Keeling și dr Mike Tildesley de la University of Warwick.

România nu ia în calcul revenirea la starea de urgență

Opinia este împărtășită și de guvernul din Marea Britanie, care nu de puține ori a afirmat că lockdown-ul de 14 zile este singura modalitate prin care se poate câștiga timp în lupta cu pandemia de coronavirus. Autoritățile române nu iau, însă, în calcul o revenire la starea de urgență, chiar dacă situația se înrăutățește pe zi ce trece.

Comparația cu alte țări e mai complicată, fiindcă nu există o definiție universal valabilă sau european valabilă pentru starea de urgență. Ceea ce declară alte state din zona noastră este mai degrabă similar cu ce se numește la noi starea de alertă, care permite instituirea cam tuturor restricțiilor și măsurilor necesare pentru a gestiona o astfel de pandemie.

Exact din acest motiv s-a creat o lege specială pentru starea de alertă, și de când există această lege care a fost tergiversată la vremea respectivă în Parlament, guvernul a putut să ia măsurile care se impun pentru gestionarea pandemiei. Nu este nevoie acum de stare de urgență.

Dacă, Doamne ferește, ajungem în situația să nu mai fie suficiente măsurile posibile prin legea care descrie starea de alertă și trebuie să impunem alte restricții pentru limitarea libertăților, atunci este de evaluat dacă se introduce local sau regional. Național nu cred că va fi cazul.

Ca ţară ne permitem să facem tot ce putem pentru sănătatea concetăţenilor noştri. E evident că nu putem să intrăm într-o logică să măsurăm vieţi contra firme. Aşa ceva e inadmisibil. Pe de altă parte, din motive de restricţii care au fost necesare la momentul respectiv şi din păcate sunt şi acum, firmele au dificultăţi.

De aceea, Guvernul a venit cu sprijin pentru a stimula activitatea. Guvernul va continua să vină cu măsuri de sprijin, cu măsuri speciale sectoriale. Această pandemie ne costă scump.

E un fapt, dar împreună cu Guvernul căutăm cele mai bune căi pentru a avea şi o grijă pronunţată pentru românii care se îmbolnăvesc, dar şi grijă pentru anumite sectoare ale economiei care unele sunt lovite grav de această pandemie. Practic trebuie să lucrăm pe toate fronturile simultam şi pot să spun că în această situaţie Guvernul împreună cu mine ne-am mişcat bine”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Închide ×