News

Locomotivă în flăcări pe ruta Arad – București. Traficul feroviar a fost blocat patru ore

Locomotiva unui tren care circulă pe ruta Arad - București a luat foc. S-a întâmplat în localitatea Balota din Mehedinți, iar traficul a fost blocat patru ore.
27.11.2024 | 10:53
Locomotiva in flacari pe ruta Arad  Bucuresti Traficul feroviar a fost blocat patru ore
Locomotivă în flăcări pe ruta Arad - București. Traficul feroviar a fost blocat patru ore. Foto: Observatornews.ro
ADVERTISEMENT

Totul s-a produs în jurul orei 4 dimineața, când trenul se afla în gară. Peste 300 de persoane au fost evacuate, însă nimeni nu a fost rănit. Se pare că incendiul a fost provocat de izolația cablurilor electrice care s-a aprins alături de un burduf de la canalul de ventilație al locomotivei.

Locomotivă în flăcări pe ruta Arad – București

La fața locului au ajuns două autospeciale ale pompierilor precum și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin. Pompierii au decuplat locomotiva și au stins incendiul, în timp ce oamenii erau deja evacuați, conform Observatornews.ro.

ADVERTISEMENT

Din fericire, nici afară nu erau temperaturi exagerat de scăzute, iar oamenii nu au înghețat de frig. Reprezentanții CFR Călători au reușit să facă rost, între timp, de un microbuz pe care l-au trimis la locul intervenției pentru a transporta din călători.

Circulația feroviară a fost reluată doar după ora 7:00 dimineața, moment în care mulți dintre pasageri au părăsit de bunăvoie trenul și s-au îndreptat singuri spre destinație. Din păcate astfel de incidente nu sunt tocmai rare într-un sistem feroviar învechit.

ADVERTISEMENT

”Au ars izolația cablurilor electrice și un burduf de la canalul de ventilație al locomotivei. Sursa probabilă de aprindere a fost efect termic al curentului electric, iar împrejurarea determinantă cablu electric defect”, au mai transmis reprezentanții ISU.

ADVERTISEMENT

Un tren a luat foc în zona Beclean, 33 de oameni au fost evacuați

Așadar, reamintim că în luna ianuarie a acestui an un tren a luat foc în zona Beclean. Trenul care mergea pe ruta Galați – Cluj Napoca a luat foc, iar 33 de persoane au fost nevoite să fugă. Potrivit martorilor, pompierii au trimis la fața locului mai multe autospeciale pentru a stinge incendiul.

„În trenul accelerat care circula pe ruta Galați – Cluj se aflau în total 33 de persoane. Acestea au fost evaluate din punct de vedere medical la locul solicitării și au refuzat transportul la spital.

ADVERTISEMENT

Pasagerii au fost transportați cu un microbuz aparținând ISU Bistrița-Năsăud în orașul Beclean, pentru a-și continua deplasarea spre destinație cu alte mijloace de transport”, potrivit ISU Bistrița-Năsăud.

Din cauza accesului greu la locul solicitării, dar și din cauza faptului că trenul se afla sub tensiune electrică, intervenția pompierilor militari a fost dificilă. După ce s-au luat toate măsurile de siguranță, pompierii au acționat pentru stingerea incendiului și astfel s-a împiedicat propagarea acestuia la celelalte vagoane (patru în total), mai spun reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Tags: