Locul de muncă unde angajații pot câștiga bani frumosi, chiar și 10.000 de lei pe lună. Deși este extrem de bine plătit în perioada actuală, românii fug de acest job. Astfel că angajatorii se văd nevoiți să aducă muncitori din afara țării.
Domeniul HoReCa se numără printre sectoarele din România care se confruntă cu o criză de personal. Situația este și mai îngrijorătoare în timpul verii, mai ales pentru cei care dețin restaurante și cafenele.
Asta se întâmplă pentru că mare parte a angajaților din acest domeniu caută job-uri sezoniere pe litoral. Prin urmare, patronii localurilor din marile orașe au început să caute oameni din alte țări dispuși să lucreze ca ospătari, arată Observator News.
Administratorii spun că cei care lucrează ca ospătari pot sâ câștige și 10.000 de lei lunar, în acestă sumă intrând bacșișul și bonurile de masă. „La momentul de faţă, în companie, cred că în urmă cu două zile ne-au venit 25-30 de cetăţeni străini.
Avem peste 200. Salariu, tips şi bonurile de masă, câştigă lejer peste 10.000 de lei în fiecare lună, vara”, a declarat Ionuţ Păun, director de HR lanţ de restaurante, conform sursei citate.
Și proprietarul unui lanț de burgerii se confruntă cu această problemă. Deși salariul de bază nu este unul impresionant, bărbatul spune că angajații lui pot câștiga cel puțin dublu din tips. „Pleacă de la 2.500 de lei pe cartea de muncă.
Mai poate câştiga din tips cel puţin pe atât. Plus bonuri de masă, dacă lucrează dupa 23:00 îi plătim transportul, plus masă pe timpul serviciului, bonuri cadou de sărbători, de ziua lui”, a transmis Bogdan Zaharescu pentru Observator.
Alți patroni au hotărât să angajeze ospătari la distanță, apelând la o companie care a creat o aplicație cu acest scop. De exemplu, un restaurant din Cluj testează această modalitate de lucru. Cum funcționează?
Ei bine, un ospătar dintr-un alt oraș ia comanda prin videocall. Clienții au o tabletă, la masă, prin intermediul căreia pot lua legătura cu un ospătar. Acesta le poate recomanda anumite preparate sau băuturi din meniu, iar după ce comanda este dată, chelnerii restaurantului o vor aduce la masă.
În prezent, domeniul HoReCa se confruntă cu un deficit enorm de personal. Specialiștii spun că este nevoie de cel puțin 35.000 de angajați.