Nicolae Ceaușescu intenționa la un moment dat să părăsească impozanta vilă din cartierul Primăverii, unde își petrecea cel mai mult timp, și să se mute într-un loc pe care îl adora, din București. Aici, fostul președinte comunist voia să-și ia cu el nu doar soția, pe Elena Ceaușescu, ci și pe demnitarii pe care îi coordona, pentru a-i avea la îndemână mai ușor.
Chiar dacă în Palatul Primăverii, cunoscut și sub denumirea de ”Casa Ceaușescu, fostul dictator avea parte de tot ceea ce își dorea, în vreme ce poporul se lupta cu sărăcia, visa la ceva și mai frumos. Mărturisirea a fost făcută de arhitectul fostului lider comunist, Camil Roguski.
Camil Roguski a dezvăluit din planurile fostului șef de stat în cartea sa, ”Adevăruri interzise”. Una dintre marile dorințe ale lui Nicolae Ceaușescu a fost aceea de a se restabili într-o zonă foarte frecventată astăzi de bucureșteni.
Potrivit scrierilor lui Camil Roguski, lui Nicolae Ceaușescu i-ar fi plăcut să aibă o nouă locuință pe o insulă artificială construită pe Lacul Morii din Capitală, despre care reamintim că a fost inaugurat în 1986, ca o încununare a lucrărilor de sistematizare a cursului râului Dâmbovița, care traversează Bucureștiul.
”La un moment dat, a vrut să-şi mute reşedinţa. (…) A vrut să-şi facă o reşedinţă în zona comunei Roşu, în mijlocul Lacului Roşu, pe o insuliţă”, a notat Camil Roguski în cartea sa, ”Adevăruri ascunse” despre intențiile fostului președinte.
De altfel, denumirea lacului este utilizată eronat, specialistul referindu-se la cel care se afla la granița cartierelor Crângași, Giulești și a satului Roșu, care aparține de comuna Chiajna. În acest loc Nicolae Ceaușescu planifica să-și aducă toată elita comunistă din subordinea sa.
Pe insula de pe Lacul Morii unde ar fi urmat să existe o nouă reședință a lui Nicolae Ceaușesc se mai găsesc astăzi câteva ruine ale unor construcții neterminate. Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, spunea în 2022 că în zonă se va amenaja un parc format din: spații de recreere moderne și prietenoase, terenuri de sport, facilități sportive și de petrecere a timpului liber și vegetație spectaculoasă, întinsă pe patru paliere de înălțime.
Lacul Morii are o istorie tristă. Pentru apariția lui s-au sacrificat vieți omenești. Peste 400 de case au fost demolate, inclusiv o biserică și nu s-a ținut cont nici de cimitir. Oamenii au fost forțați să se mute și chiar să-și dezgroape rudele moarte, pentru a transporta sicriile în Giulești Sârbi.
Noile morminte din Giulești Sârbi au fost săpate de deținuți, iar peste vechiul cimitir s-a turnat beton. Nicolae Ceaușescu visa și să aibă bărcuțe pe lac, promenade, concerte și alte evenimente. În prezent, Lacul Morii este o oază de relaxare pentru bucureșteni.
În zona Lacului Morii vin adesea persoane pasionate de mișcare, căci aici se găsește o pistă de alergat, mai sunt amenajate bănci pe lângă plăcile de beton și este construit și un gard de jur împrejurul lacului. Și cei pasionați de pescuit vin în Lacul Morii, pentru a captura pești.