Life

Locul din Europa unde găsești cel mai mare castel din lume. Are turnuri impunătoare, iar atmosfera e una de poveste

Știai că cel mai mare castel din lume se află în Europa? Dacă ajungi vreodată în acest loc o să te simți ca într-o poveste.
31.03.2025 | 22:17
Locul din Europa unde gasesti cel mai mare castel din lume Are turnuri impunatoare iar atmosfera e una de poveste
Unde se află cel mai mare castel din lume. Sursă foto: Tripadvisor
ADVERTISEMENT

În momentul în care mergi în vacanță în Europa trebuie să vizitezi și cel mai mare castel din lume. Puține persoane știau că această construcție deosebită se află chiar la noi pe continent.

Unde se află cel mai mare castel din lume

În Europa găsești o mulțime de locuri spectaculoase dacă știi unde să mergi. Plajele din Grecia sunt catalogate ca fiind unele dintre cele mai frumoase din lume, spre exemplu. Totodată, există și multe alte destinații care merită vizitate.

ADVERTISEMENT

Iubitorii de arhitectură, dar și cei care vor să se simtă pentru câteva ore ca într-un basm trebuie însă să ajungă la această construcție emblematică. Este vorba despre castelul Malbork, care este cel mai mare castel din lume.

Aceasta se află în Polonia, pe malurile râului Nogat, aflat în nordul țării. Construcția a fost catalogată ca fiind una dintre cele mai impresionante din lume. Castelul a fost ridicat în secolul al XIII-lea de către Cavalerii Teutoni și este în continuare un simbol al puterii și măreției medievale.

ADVERTISEMENT

Castelul e făcut din cărămidă roșie și este este considerat cel mai mare castel din lume ca suprafață. În același timp, aceasta este și una dintre cele mai importante fortificații gotice. Ce o să vezi dacă ajungi în această zonă?

Castelul Malbork este inclus în Patrimoniul UNESCO

Castelul este format din trei părți principale. Este vorba despre Castelul Înalt, Castelul Mijlociu și Castelul Inferior. Iar la rândul ei, fiecare secțiune în parte are un rol diferit în sistemul defensiv.

ADVERTISEMENT

În același timp, arhitectura este una gotică, impresionantă. Castelul are ziduri masive și turnuri impunătoare. Astfel, odată ce ajungi în acest loc o să te simți ca într-o poveste. De altfel castelul este vizitat intens.

ADVERTISEMENT

În prezent acesta este un muzeu care atrage vizitatori din întreaga lume. Poți vedea aici expoziții despre istoria Ordinului Teutonic, colecții de arme medievale, obiecte de artă și relicve istorice.

În același timp, începând cu anul 1997, Castelul Malbork a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Construcția a fost catalogată la acea vreme ca fiind o ”capodoperă a arhitecturii medievale”.

Menționăm faptul că tot în Europa se mai găsesc și alte castele impresionante. În Cehia spre exemplu există Castelul Praga, iar în Franța Palatul de la Versailles. În Mare Britanie, oaspeții pot admira Castelul Windsor, iar în Austria Castelul Hohensalzburg.