ADVERTISEMENT
News

Locul din lume unde se înregistrează al 3-lea val de Covid-19! „Toată țara e cod roșu”

Autor: Flaviu Popa | 18.09.2020 | 17:34
Locul din lume unde se înregistrează al 3-lea val de Covid-19! „Toată țara e cod roșu”
Teheranul este afectat de Covid-19. Foto: Hepta

Toamna a sosit, astfel că pandemia de Covid-19 se reîntoarce mult mai puternică, așa cum este și cazul din Iran.

ADVERTISEMENT

Oficialii din Iran au anunțat că deja țara lor se confruntă cu al treilea val al pandemiei de coronavirus și au precizat că „întreaga țară este cod roșu”.

Numărul de infectări a crescut la 3.000 pe zi conform The Guardian, într-o țară care a fost afectată de pandemie încă de la începuturile ei.

ADVERTISEMENT

Iranul este extrem de afectat de un nou val de Covid-19

Iranul reușise să controleze boala în luna mai, însă în luna iunie cazurile au explodat. Luna august a aplatizat aceste cifre, iranienii fiind obișnuiți cu aproximativ 1.600 de cazuri noi, pe zi.

Cu toate acestea, numărul de infecții a crescut la 3.049 în ultimele 24 de ore, în timp ce decesele au atins cota de 144 într-o zi. În total aproape 24.000 de oameni au murit în Iran, în condițiile în care 28 de provincii din țară, inclusiv capitala Teheran, sunt considerate zone roșii sau galbene, potrivit Mediafax.

ADVERTISEMENT

Iraj Harirchi, nu mai vede niciun sens al codării pe culori, în condițiile în care toată țara e roșie. „Nu mai avem portocaliu și galben, întreaga țară e pe roșu”, a punctat specialistul iranian.

Totodată, expertul a anunțat că numărul morților ar putea ajunge la 45.000 în contextul în care sezonul gripal e tot mai aproape. Abbas Ali Dorsti, vicencancelar pentru sănătate la Universitatea de Științe Medicale din Tabriz crede că numărul de infecții a crescut pentru că oamenii nu mai poartă mască și nu mai respectă reguli de distanțare socială.

ADVERTISEMENT

Școlile au fost redeschise, însă părinții au primit dreptul de a decide dacă copiii merg, sau nu, la școală. Majoritatea părinților au optat să-și țină copilul acasă.

Între timp, peste 400.000 de iranieni s-ar fi infectat cu noul coronavirus, însă cifra e teoretic de 10 ori mai mare, în condițiile în care Iranul nu a testat suficient populația. De altfel, teoria este susținută de majoritatea experților din lume, care cred că în toate țările numărul real de infectări este de 5-10 ori mai mare în raport cu cel oficial.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!