Într-o comună din județul Mureș, povestea bujorului de stepă continuă și astăzi, datorită unor oameni care au iubit și protejat această floare rară întreaga viață, iar grija lor a devenit o moștenire prețioasă lăsată generațiilor următoare.
Au înflorit bujorii de stepă la Rezervația de la Zau de Câmpie, un loc unic în Europa și cel mai înalt punct din lume unde această floare rară, Paeonia tenuifolia, s-a adaptat. Situată la doar 5 kilometri de centrul comunei, rezervația se află într-un decor natural, neatins de intervențiile moderne, în mijlocul unei naturi sălbatice și liniștite.
Bujorii de stepă își deschid petalele o singură dată pe an, de obicei între aprilie și mai, iar în anii mai blânzi, chiar și în iunie. Spectacolul florilor roșii intense durează doar o săptămână, iar plantele, care ating între 10 și 30 de centimetri în înălțime, adaugă un farmec rar peisajului natural.
„Cu o oarecare întârziere față de anii trecuți, dar totuși în grafic, azi dimineață am avut bucuria să găsesc trei bujori înfloriți iar acesta este cel mai frumos, care simbolic dă START-ul sezonului de vizitare!
Zilele următoare se vor deschide tot mai mulți iar noi vă invităm să îi admirați! Ca de obicei vă rugăm să respectați indicatoarele din rezervație, să păstrați poteca de vizitare pentru a nu călca alte plante și bujori mici, să respectați zona și delimitările ei! Apreciez un SHARE! Mulțumesc! Vă așteptăm!”, este mesajul publicat pe Facebook de Ciprian Cenan, reprezentatul rezervației.
Rezervația de bujori de stepă din Mureș a fost înființată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, recunoscut ca fondator al școlii românești de botanică. La început, aceasta se întindea pe o suprafață de 2,5 hectare.
Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie, a salvat floarea și a extins rezervația cu încă un hectar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acesta a îngrijit bujorii până la 91 de ani, iar efortul său a fost continuat de ucenicul Octavian Călugăr, din 2008 până în luna septembrie 2017, notează dcnews.ro.