Locul spectaculos din mijlocul deșertului care taie respirația oricui. Este considerat un adevărat colț de Rai și merită vizitat, măcar o dată în viață.
Toată lumea este obișnuită ca deșertul să fie o întindere imensă de nisip. Ei bine, în unele zone, deșertul ascunde adevărate minuni. Una dintre ele este Lacul Yueyaquan.
Lacul din deșert a primit numele Yueyaquan în vremea dinastiei Qing. Mai este cunoscut și sub numele de Lacul Semilună, datorită formei sale. Acesta este situat în deșertul Gobi, foarte aproape de orașul Dunhuang, din China.
Lacul Yueyaquan a avut o rol extrem de important în istorie. Fiind situat foarte aproape de Dunhuang, această oază a fost ani la rând un punct de odihnă, dar și sursă de apă pentru toate caravanele care parcurgeau Drumul Mătăsii.
Lacul Semilună este spectaculos și a atras atenția tuturor, fiind considerat o raritate într-un peisaj deșertic. Se spune că acesta a luat naștere în urmă cu 2.000 de ani, iar responsabile de formarea lui au fost condițiile climatice și geologice ale zonei.
Apa din Lacul Yueyaquan provine din izvoarele subterane care, de mii de ani sunt alimentate de infiltrațiile din deșert, dar și de precipitațiile extrem de rare. Chiar dacă a trecut mult timp de la formarea sa, mișcarea dunelor de nisip au ajutat Lacul Yueyaquan să își păstreze forma de semilună.
Lacul Semilună are o lungime de 218 metri și o lățime de 54 de metri. Chiar dacă se află în inima unuia dintre cele mai aride deșerturi din lume, apa lui a reușit să se mențină limpede.
Pentru ca lacul să reziste multă vreme de acum înainte, guvernul chinez a adoptat o serie de măsuri pentru protejarea lui. În 2006, s-au efectuat mai multe lucrări de întreținere pentru această bijuterie a naturii.
Zona din apropierea Lacului Yueyaquan se remarcă datorită patrimoniului budist impresionant format din multe situri. Cel mai cunoscut astfel de loc este complexul de Peșteri Mogao, format din 500 de peșteri sculptate în stâncă pe ai căror pereți se pot observa fresce budiste.
Turiștii care vor să ajungă la Lacul Yueyaquan o pot face doar călare pe cămile. Astfel de excursii sunt organizate de agențiile de turism, fiind sigurele care le asigură vizitatorilor accesul în acea zonă.