Miercuri, 7 iunie. Sferturi de finală. Simona Halep-Elina Svitolina 3-6, 1-5. “Mi-am zis că meciul e pierdut. Că nu am schimbat nimic până acum, să schimb ritmul, să fac ceva. Şi m-am relaxat, gândindu-mă că asta e, s-a terminat. Şi am schimbat ritmul, încercând să o fac să se mişte mai mult, să deschid jocul. Şi mi-a ieşit. Nu ştiu cum, dar mi-a ieşit!” – Simona Halep, la conferinţa de după meci.
Ce făcea Svitolina în acest timp? S-a relaxat şi ea, părând mai sigură ca oricând că e deja în semifinale! Şi a intrat în vrie, ţipând, gesticulând, lovind nervoasă aerul cu racheta în pauzele dintre puncte. Urmarea o ştim cu toţii: cea mai frumoasă victorie din cariera Simonei Halep
Sâmbătă, 10 iunie. Finala. Simona Halep-Jelena Ostapenko 6-4, 3-0. “Pierdeam meciul. Mi-am spus că nu mai am nimic de pierdut, că trebuie să mă bucur de această finală şi să încerc să lupt până la ultimul punct. Şi am rămas agresivă şi am întors, astfel, jocul în favoarea mea.” – Jelena Ostapenko, la conferinţa de presă de după meci.
Este 2-0, în setul 2. Vedem finala din loja familiei Halep, unde temperatura e la fierbere. Cele 30 de grade de afară dau în clocot între palmele rudelor de gradul 1. Tatăl, fratele şi cu mama Simonei trăiesc meciul la intensitate maximă. Simo serveşte, Ostapenko returnează slab. În fileu şi “afară” şi se face 40-0. Letona îşi reglează însă tirul şi dă trei forehand-uri devastatoare consecutive şi face 40 egal. “Nu-i nimic! Luăm două puncte acum!”, îşi încurajează Stere Halep fiica. Iar Simona îl “ascultă” şi-şi adjudecă gameul. Se face 3-0, iar deznodământul aşteptat de o ţară întreagă e din ce în ce mai aproape. Şi probabil că asta a fost şi în mintea Simonei Halep.
Începe gameul 4. “Hai cu breakul, să o terminăm definitiv”, ne spunem cu toţii, în gând. Returul Simonei o forţează pe Jelena să greşească şi e 0-15.
Iar de aici, ceva s-a rupt în mentalul Simonei Halep. A fos momentul în care românca a explodat, deodată.
Otapenko serveşte bine, românca trimite mingea afară. Este 6-4, 3-0 şi 15-15! Adică totul este sub control! Halep, iritată, întoarce privirea nemulţumită spre Darren Cahill. “De ce aşa?”, se citeşte din mimica Simonei. Pare însă o întrebare retorică din expresia feţei, un “alint” într-un moment în care jocul îţi permite, iar Darren o ţinteşte cu privirea şi face un semn scurt din mână: “Leave it. Move on!”
Doar că jocul îţi permite, dar nu te iartă. Înainte de a te mai încerca o dată şi-ncă o dată!
Ostapenko face dublă greşeală, e 15-30, dar al treilea serviciu îşi găseşte ţinta, iar Simona returnează prost şi mingea se duce “afară”. Şi se face 30-30.
Moment în care Halep trânteşte racheta de pământ, iar tribunele, pentru prima oară în cele 7 meciuri disputate de numărul 4 mondial la Paris, o huiduie pe româncă!
Este totuşi 6-4, 3-0 şi 30-30! “Tata” Stere, simţind momentul, face semne largi către Simo: “Calm, fata tatii, CALM!”
Iar serviciile se încheie cu greşeli de o parte şi de alta de 12 ori în gameul 4, 9 dintre ele fiind la rând de ambele părţi, conform statisticii oficiale. Simo are trei mingi de break, pe care însă le ratează. Pe propriile erori. După ultima din ele, făcută “cadou” de Jelena, printr-o dublă greşeală, românca a aruncat priviri furioase spre loja familiei, certându-se pe sine, după ce greşise de două ori şi îi oferise lui Ostapenko minge de game.
Moment în care Philippe Chatrier a luat foc, iar fanii au susţinut-o fără perdea pe puştoaica de doar 20 de ani. De ceea ce ne era frică (reacţia fanilor, pro Ostapenko, pe care am prezis-o cu o zi înainte în dialogul cu Simona), nu scăpăm! Părinţii Simonei ar tăia distanţa de fata lor cu privirea, în încercarea de a o linişti. Se ridică în picioare şi ţipă din toate puterile cu mâinile făcute pâlnie, printre uralele francezilor pentru letonă: “Caaaaaaaaaaaaalm!”
Degeaba însă.. Forehandul câştigător al Jelenei duce scorul la 3-1. Şi până şi un domn foarte în vârstă, care cu greu reuşeşte să se ridice de unul singur de pe scaunul din lojă din faţa noastră, plătit cu 1.500 de euro, începe să aplaude frenetic: “Jelena! Jelena!”
Pe fondul susţinerii tribunelor, Ostapenko face breakul de 3-2, dar se precipită pe propriul serviciul. Simona are două şanse de break, dar pierde patru mingi consecutive. Şi, odată cu ultima, şi gameul. Şi, în loc de 4-2, se face 3-3. Şi apoi 4-3, cu un nou break pe serviciul Simonei, ajungându-se, astfel, la patru gameuri consecutive câştigate de Jelena!
Cahill simte momentul şi se ridică în picioare. Simona îl caută deznădăjduită cu privirea, în drum spre bancă. Pare sufocată! Stere învârte pumnii în aer, în încercarea disperată de a-şi încuraja fata: “Eşti puternică! LUPTĂ!”
Şi norocul ne surâde iar. Ostapenko face 4 greşeli neforţate şi Simona opreşte seria neagră, făcând rebreak: 4-4!
E însă doar o amăgire… Pe propriul serviciu, Halep clachează nervos: la 0-15, după o minge-n fileu, românca se pălmuieşte serios pe gambă. De două ori! Se aude în tot stadionul. Şi pierde serviciul LA ZERO!
Moment în care tribunele dau drumul la valurile mexicane, purtând-o pe aripi, parcă, pe letona de 20 de ani la serviciul pentru set.
“Greşim dacă spunem că momentul cheie al meciului a fost la acele mingi de 4-0 ratate în setul 2?”, a fost una din întrebările de la conferinţa de presă de după joc. “Nu, pentru că am avut 3-1 şi în setul 3”, a răspuns Simona.
Şi veţi spune ca Halep, că a avut 3-1 şi în setul 3, după 3-0 în setul 2. Că încă se putea!
E adevărat… Însă meciul fusese pierdut deja. Mental, Simona s-a lăsat sufocată. De propriile emoţii, de presiunea câştigării trofeului care era afişat la fiecare întrerupere de meci pe ecranele gigant de pe Chatrier. Când ai 3-0 în setul 2, ai experinţa de partea ta – şi numărul uriaş de erori făcute de Ostapenko, inclusiv la revenirea în meci, stă mărturie – singura bătălie pe care o mai duci e cu tine însăţi.
Înaintea tuturor tuşelor, a forehandurilor năucitor de puternice ale letonei, Simona a fost doborâtă exact de ceea ce nu a permis să se simtă în celelalte şase meciuri de până atunci: dubla presiune a câştigării Roland Garrosului şi a trecerii pe locul 1 mondial.
“Am fost emoţionată în ultimele 24 de ore din cauza presiunii”, recunoştea, aseară, Simona.
Cu o zi înainte, o întrebasem: “Care crezi că e abordarea cea mai bună, acum, înainte de marele meci? Să te gândeşti că joci o finală? Sau să pui în aplicare ceea ce spunea Cahill, la un on-court coaching: bucură-te de joc, gândeşte-te că eşti la Stejarii?” Răspunsul a fost unul la care, personal, nu m-am aşteptat, pentru că nu îl auzisem înainte de celelalte 6 meciuri de la Roland Garros. Şi pe care, dacă Simona şi l-ar fi dat şi la 1-5 cu Svitolina, în sferturi, poate nu ar mai fi revenit niciodată: “Va fi o zi frumoasă, în care toţi anii în care am muncit, pot fi încununaţi. Am mai jucat cu trofeul pe masă şi la Madrid şi la Roma, deci sunt obişnuită.”
Şi, totuşi, un Grand Slam s-a dovedit a fi altceva decât Madrid sau Roma. Iar Simona are tot timpul în faţa şi foarte multe atuuri ca să câştige măcar unul. Depinde însă numai de ea. Dacă va reuşi să-şi stăvilească focul interior şi presiunea dată de importanţa meciului, în momentele decisive.
“Calm, fata tatii. CALM!”