Sevilla a terminat în huiduielile propriilor spectatori partida cu CFR Cluj, terminată la egalitate 0-0 după ce VAR a anulat golul lui Păun din minutul 87. Chiar și așa, calificarea obținută îl mulțumește pe antrenorul Julen Lopetegui.
Sevilla a suferit 180 de minute contra celor de la CFR, însă Lopetegui vede jumătatea plină a paharului.
„Lucrul important e că ne-am calificat, am avut o posesie bună. Ne-am creat multe ocazii, dar dacă nu am înscris…
În final golul îți dă viață și ei au trăit cu speranța că pot să înscrie și au avut acea ocazia de la finalul meciului”, a comentat tehnicianul.
Lopetegui a comentat și faza prin care golul CFR-ului a fost anulat cu VAR: „A fost anulat pe merit. Una peste alta, ar fi trebuit să învingem clar, dar nu am înscris, nu ne-am putut materializa ocaziile avute.
Totuși, insist, lucrul pozitiv e că al eliminat o echipă bună și că suntem în ultimele 16 echipe rămase în competiție”.
Antrenorul Sevillei nu a fost afectat de huiduielile publicului de la finalul meciului cu CFR Cluj.
„Obiectivul era să ne calificăm, am făcut acest lucru. A fost dificil, a trebuit să pasăm în fața unui adversar bun, care ne-a făcut să suferim până în ultima clipă. Dar ne-am calificat meritat, chiar dacă a fost strâns. CFR e o echipă bună, au lăsat acasă pe Lazio.
Acum trebuie să ne odihnim și să ne revenim, avem jucători care au jucat trei meciuri într-o săptămână”, a explicat spaniolul.