În sezonul 2017-2018, SCM Craiova a avut un sezon de senzație la finalul căruia a reușit să câștige Cupa EHF, după o finală de infarct cu Vipers Kristiansand. Din lotul oltencelor făcea parte atunci și o handbalistă de mare perspectivă, Lorena Stoican, fiica lui Flavius Stoican.
Lorena avea atunci 18 ani și o întreagă carieră în față. Nu i s-au dat șanse să evolueze și în ciuda performanțelor foarte bune reușite la junioare, a decis să renunțe la handbal și la sportul de performanță.
De altfel, înaintea meciului din Casa Pariurilor Liga 1 dintre Dinamo și UTA Arad, Flavius Stoican a vorbit despre fiica lui care a ajuns la un nivel înalt în handbal, însă a decis să se retragă foarte devreme și din cauza faptului că antrenorul a fost dur:
“Vă dau un exemplu, fata mea. A ajuns la un nivel mare, la Craiova. A câștigat Cupa EHF. Atunci făcea pasul de la tineret la senioare și m-a sunat să îmi spună la un moment dat că este cam dur antrenorul și este epuizată.
I-am spus: «Tată, lasă-te! Vino acasă». A venit acasă și acum se duce la serviciu. De la 09:00 dimineața la 4 și jumătate. Ok. «Îți place?», «Da, tati, îmi place!». Asta a fost”.
FANATIK a stat de vorbă cu Lorena Stoican care a explicat care au fost motivele pentru care s-a retras din handbal, spunând că nu are niciun regret că nu și-a continuat activitatea sportivă.
Lorena, în ciuda rezultatelor foarte bune de la handbal, ai decis să te retragi din handbal la o vârstă fragedă. De ce ai luat această decizie?
– Da, într-adevăr, rezultatele erau foarte bune, dar așa am simțit. Tati m-a susținut când i-am spus că nu mai vreau să merg pe această cale. Mi-a spus că decid eu. Mama a fost puțin mai dezamăgită, dar lucrurile nu au mers bine și am spus “stop”. Nu mi se dădea șansa să joc și nu am mai avut răbdare. Am spus că merg pe alt drum cât sunt tânără și am toată viața în față.
Nu te-ai gândit să schimbi echipa?
– Nu m-am gândit. Am vrut pur și simplu să renunț. În handbal, nu prea se dau șanse tinerelor. Văd că acest lucru nu s-a schimbat nici în momentul de față. Am spus că merg să fac altceva.
Acum cu ce te ocupi?
– Nu am rămas în lumea sportului. Este total altceva. Lucrez la o multinațională, program normal. Ca un om oarecare.
Te mai uiți la handbal?
– Mă mai uit câteodată. Am și prietene cu care am rămas în relații foarte bune: Patricia Vizitiu. O susțin în continuare. Mă mai uit la handbal, dar nu tot timpul.
Nu regreți că nu ai continuat cu handbalul?
– Nu, pentru că deocamdată sunt bine așa cum sunt. Poate că nu era pentru mine.
Referitor la handbal, cum ai descrie cariera ta?
– A fost frumos, mai ales la junioare. Mi-a plăcut mult că am fost susținută de antrenorii de la junioare și mă vedeam atunci foarte sus în handbal. Dar așa a fost să fie. Eu sunt bine cum sunt acum. Nu regret că m-am retras. Le doresc succes în continuare și fetelor de la Craiova și celorlalate colege. Sper să fie bine, dar nu regret.
În handbalul românesc sunt transferate multe jucătoare străine. Și mulți spun că tinerele jucătoare ale noastre au mai puține șanse din acest motiv. Ai simțit și tu același lucru?
– Da, au fost momente în care asta s-a întâmplat. Am fost înțelegătoare o vreme. Era vorba de experiență, aveam obiectivul de a câștiga Cupa EHF. Îmi doream să joc și eram conștientă că nu o să șanse. Dar s-au adunat mai multe și am spus “stop”.
Medalia de campioană în Cupa EHF unde o ţii?
– Am medalia în cameră cu toate tricourile şi celelalte premii pe care le-am câştigat, cele de la CSM Bucureşti, de la Craiova… Este emoţionant să le văd, dar am zis că merg înainte şi fac altceva. Mai bine aşa decât să nu am şanse. Poate că nu aveam nici eu răbdare, că poate se schimba situaţia. Dar aşa a vrut Dumnezeu.