Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii martie este programată duminică, 17 aprilie

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
14/04/2016, 18:12
Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii martie este programată duminică, 17 aprilie

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în perioada 1 – 31 martie 2016 este programată duminică, 17 aprilie, şi are un fond de premiere de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

‘Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 17 aprilie, va fi organizată prima etapă de selecţie, care constă în extragerea bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizare, dacă sunt peste 100 de cereri de revendicare a premiilor, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare’, se menţionează în comunicat.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19,30.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Române (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Sursă: www.obiectiv.info

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles