News

Loteria bonurilor fiscale. Care sunt bonurile câștigătoare pe august 2019. Rezultatele extragerii din septembrie

23.09.2019 | 10:55
Loteria bonurilor fiscale Care sunt bonurile castigatoare pe august 2019 Rezultatele extragerii din septembrie

Duminică, 22 septembrie 2019, a avut loc o nouă extragere a bonurilor fiscale, organizată de Ministerul Finanțelor Publice, iar câștigătoare au ieșit cele emise pe data de 20 august 2019. Norocoșilor le-a fost pus la dispoziție un fond în valoare de un milion de lei, bani din care se vor acorda cel mult 100 de premii.

Tot ce trebuie să știi dacă te numeri printre câștigători

Pentru această extragere au fost eligibile doar bonurile fiscale emise în intervalul 1-30 august 2019. Dacă te afli printre norocoșii posesori ai unui bon câștigător, trebuie să știi că, în eventualitatea în care numărul cererilor de revendicare depășește pragul de 100, instituția condusă de Eugen Teodorovici va organiza o a doua extragere, pentru a determina maxim 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele vor fi date publicității în cel mai scurt timp, atât pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, cât și pe pagina oficială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, timp de 30 de zile de la efectuarea extragerii. În această perioadă, norocoșii câștigători trebuie să depună bonurile fiscale în original, precum și copia actului de identitate, însoțită de o cerere la orice unitate din structura ANAF, pentru a-și putea revendica premiile.

Vezi dacă te numeri printre câștigătorii loteriei bonurilor fiscale. Sursa foto: romaniatv.net
Vezi dacă te numeri printre câștigătorii loteriei bonurilor fiscale. Sursa foto: romaniatv.net

Regulamentul loteriei bonurilor fiscale

Pentru a putea fi declarat câștigător, un bon fiscal trebuie să îndeplinească o condiție esențială prevăzută de lege: să aibă înscrise elementele obligatorii care să arate că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat. Totodată, fiecare unitate teritorială a Agenției de Administrare Fiscală la care se depun bonurile câștigătoare în prima etapă de selecție, are obligația de a elibera o copie cu mențiunea „conform cu originalul”, iar acestea vor primi ulterior un număr unic de înregistrare.

Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi disponibilă pe site-urile MFP și ANAF. Potrivit Ordonanței Guvernamentale nr. 10/2015, în cadrul loteriei bonurilor fiscale sunt organizate 12 extrageri lunare, însă pot exista și unele ocazionale, anunțate anterior.