Antrenorul român Laszlo Boloni (71 de ani) a suferit miercuri, 30 octombrie, o operație de hernie de disc, la o clinică din Monaco. Intervenția a fost o reușită, iar fostul selecționer mai rămâne câteva zile sub observația medicilor.
După ce s-a trezit din anestezie, Loți a precizat pentru FANATIK: ”Aveam o hernie care trebuia operată. Am scăpat cu viață”. Fostul selecționer al României este liber de contract din iulie 2024, după despărțirea de FC Metz.
Loți Boloni este o legendă a fotbalului românesc. Lansat la Chimica Târnăveni și consacrat la ASA Târgu Mureș, fostul mijlocaș a devenit un nume de referință pe plan intern și internațional după ce a cucerit cu Steaua Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei în 1986.
Ca antrenor Boloni și-a început cariera la Nancy, în 1994. În vara 2000, după turneul final EURO din Belgia și Olanda, fostul președinte al FRF l-a numit selecționerul naționalei României. A fost rampa de lansare spre o carieră de antrenor în fotbalul mare.
Primul pas, prima lovitură, tripla realizată cu Sporting Lisabona, campionatul, Cupa Portugaliei și Supercupa Portugaliei în 2002. Boloni mai are în palmares un trofeu de campion în Occident, cu Standard Liege, cucerit în 2009.
În cei 30 de ani de carieră, Loți Boloni a antrenat echipe 15 echipe de club din Europa și din țările arabe și naționala României:
Boloni și-ar dori ca înainte să se retragă să mai antreneze echipa națională a României. De altfel, după mandatul lui Mirel Rădoi, tehnicianul a fost în tratative avansate cu FRF în ianuarie 2022, dar nu s-a înțeles cu președintele Răzvan Burleanu asupra termenilor contractului.
FRF s-a reorientat și l-a numit pe Edi Iordănescu, antrenor care după ce a retrogradat România în grupa C a Ligii Națiunilor a calificat-o la EURO 2024 și a dus-o până în optimi.
Loți Boloni nu a antrenat niciodată în campionatul României, dar nu a exclus varianta de a colabora cândva cu patronul lui Sepsi OSK, Laszlo Dioszegi. ”Suntem într-o relație foarte bună, suntem prieteni foarte buni. Ar fi un loc unde, poate, aș putea să ajut. Oricare propunere ar fi, eu pot să pierd deosebit de mult și să câștig foarte puțin, iar eu nu mă gândesc la bani, absolut deloc”, a precizat renumitul antrenor.