Premier League

Loţi Boloni, la un pas să antreneze în Premier League: “Am vorbit cu directorul, au fost tratative”

28.12.2020 | 15:45
Loti Boloni la un pas sa antreneze in Premier League Am vorbit cu directorul au fost tratative
ADVERTISEMENT

Ladislau Boloni (67 de ani), care o antrenează pe Panathinaikos din luna octombrie a acestui an, a spus că a fost destul de aproape în 2020 de o mare provocare: o experiență în Anglia. Românul a discutat cu directorul unei echipe engleze.

După ce a stat pe banca unor formații din Belgia, Franța, Portugalia și Grecia, antrenorul a fost aproape de a se înțelege cu o formație din Anglia.

ADVERTISEMENT

Loţi Boloni a fost la un pas să ajungă la Fulham, formaţie nou-promovată în Premier League. Discuțiile nu s-au concretizat, iar tehnicianul român s-a întors în campionatul din Grecia.

Boloni și-ar fi dorit să antreneze în Italia

„Performanța mea cea mai mare este că timp de vreo 20 de ani, dacă nu și mai mult, am avut șansa să lucrez, într-adevăr, în Occident. Și nu sunt înfumurat sau jignesc pe cineva. Franța, Portugalia, Grecia, Belgia, sigur mi-aș fi dorit Anglia.

ADVERTISEMENT

Era visul meu. Am fost foarte, foarte aproape și acum, în 2020, iar cu mai mult timp în urmă am fost în tratative cu Fulham, unde am vorbit cu directorul, eram tare aproape. Poate dacă vorbeam mai bine engleza, cine știe?!

În Germania am avut un contact, la Nurnberg, doar că nu am știut limba. Mi-ar mai fi plăcut în Italia, însă n-am avut niciun contact. Deci: să lucrezi 20 de ani în fotbalul occidental e o mare performanță!”, a zis Boloni, potrivit gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Boloni a fost tehnicianul lui Antwerp timp de trei ani, iar după despărțirea de echipa din Belgia a ajuns la Gent, unde a antrenat numai trei partide. Panathinaikos este a doua formație din Grecia pe care tehnicianul o antrenează, după PAOK Salonic.

Boloni i-a luat apărarea lui Sebastian Colțescu

Panathinaikos se află pe poziția cu numărul cinci în Grecia, cu 18 puncte, la 14 puncte distanță de Olympiakos, echipa de pe primul loc. În ultima etapă din Grecia, Panathinaikos a pierdut cu 2-1 în fața lui PAOK Salonic. A fost prima înfrângere pentru antrenorul român și jucătorii lui, după trei succese consecutive în campionat.

ADVERTISEMENT

Boloni s-a implicat și el în scandalul în care arbitrul Sebastian Colțescu a fost acuzat de rasism. Tehnicianul echipei din Grecia a sărit în apărarea centralului din Craiova și i-a criticat pe Răzvan Burleanu, președintele FRF, dar și pe Ionuț Stroe.

Antrenorul din România nu consideră sub nicio formă că arbitrul craiovean a folosit o formulare rasistă atunci când l-a identificat pe Pierre Webo în duelul dintre Paris Saint-Germain și Istanbul Bașakșehir.

ADVERTISEMENT