News

Lotul 4 al autostradăzii Lugoj-Deva este gata, dar închis circulației. Care este motivul

13.08.2019 | 16:06
Lotul 4 al autostradazii LugojDeva este gata dar inchis circulatiei Care este motivul

Autostrada Lugoj-Deva a fost finalizată pe lotul 4, dar traficul pe cei 22 de kilometri nu poate fi deschis din cauza lucrărilor de la lotul 3. Pe lotul 3 se află bretele care ar trebui să descarce traficul, dar din păcate această porțiune nu a fost recepționată de CNAIR.

Autostrada Lugoj-Deva finalizată, dar închisă circulației

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva are o lungime de 22 de kilometri și este finalizat. CNAIR a anunțat că această porțiune de autostradă nu va fi deschisă traficului din cauza lucrărilor care continuă la lotul 3 ceea ce înseamnă că circulația între Nodurile Șoimuș și Ilia, județul Hunedoara nu va posibilă. Pe lotul 3 se află bretele care ar trebui să descarce traficul, dar lucrările au mers prost din cauza faptului că nu au fost îndeplinite condițiile tehnice necesare.

„Cei 22 de kilometri recepţionaţi astăzi pe Autostrada 1 ( A1), între localităţile Şoimuş şi Ilia din judeţul Hunedoara ( Lotul 4 Lugoj- Deva), nu au putut fi deschişi circulaţiei din cauză că nu poate fi descărcat traficul rutier de pe acest sector.”, informează CNAIR într-un comunicat de presă, potrivit digi24.ro.

Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva nu este finalizat
Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva este finalizat, dar nu va fi deschis circulației din cauza lotului 3 care nu este gata. Sursa foto: economica.net

Cine este vinovat pentru întârzierile la lotul 3

Antreprenorul spaniol (Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. -COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A.- Arcadis Eurometudes S.A.) a refuzat prelungirea perioadei de garanție chiar dacă termenul de implementare a fost depășit. Totodată, consultantul care a monitorizat șantierul a recomandat ca recepția pe lotul 3 să nu fie demarată.

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc acuză compania spaniolă de șantaj și spune că va rezilia contractul și va face lucrările care mai sunt de făcut. „Nu cedez la şantaje. Ori fac lucruri de calitate ori dacă nu pleci acasă cu certificat negativ constatator, cu penalităţi, aşa cum trebuiau aplicate de mult”, a spus Răzvan Cuc.

De asemenea, ministrul transporturilor a adăugat că săptămâna trecută a cerut de două ori recepția finală a lucrărilor, dar i s-a spus de fiecare dată că nu sunt finalizate. Răzvan Cuc mai spune că lucrările la lotul 3 pot fi făcute și sub trafic.