Sport

Lotul lui Mircea Lucescu pentru meciurile cu Moldova și Austria! Patru fundași stânga convocați în locul lui Bancu

Cine sunt cei 28 de jucători convocați de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Moldova și Austria. Revenire importantă pentru Ianis Hagi. Patru fundași stânga în lotul lui „Il Luce”.
04.10.2025 | 13:31
Lotul lui Mircea Lucescu pentru meciurile cu Moldova si Austria Patru fundasi stanga convocati in locul lui Bancu
Pe cine a convocat Mircea Lucescu pentru meciurile României cu Moldova și Austria. Sursa Foto: Sport Pictures.
ADVERTISEMENT

Echipa națională a României se pregătește de acțiunea din această lună, în care va juca un amical contra Moldovei și un meci din preliminariile CM 2026 contra Austriei. Cine sunt cei 28 de „tricolori” la care a apelat selecționerul Mircea Lucescu și cine sunt cei care au rămas din lista preliminară a stranierilor.

Cine sunt jucătorii convocați de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Moldova și Austria

Naționala României se reunește pentru cele două jocuri din această lună. Mircea Lucescu a convocat 28 de fotbaliști, optând pentru 14 din străinătate și alți 14 din campionatul intern. Iată lotul primei reprezentative pentru partidele contra Moldovei și Austriei, conform frf.ro:

ADVERTISEMENT
  • PORTARI
    Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
  • FUNDAȘI
    Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Mihai POPESCU (FCSB, 5/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 47/6), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 0/0);
  • MIJLOCAȘI
    Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1),  Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Florin TĂNASE (FCSB, 23/5), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 0/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 4/0);
  • ATACANȚI
    Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1), David MICULESCU (FCSB, 4/0).

Ianis Hagi, înapoi la echipa națională

Ianis Hagi, cel care și-a botezat recent fiul, a revenit la echipa națională a României, așa cum Mircea Lucescu a declarat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA că îl va convoca pentru această acțiune: „Va veni în grupul echipei naționale care are nevoie de el. L-am chemat și pentru forța lui de a uni grupul!”.

De asemenea, Lisav Eissat este o altă convocare anunțată de selecționerul Mircea Lucescu în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA. Fundașul central a fost lăudat de „Il Luce”, spunând că are niște calități deosebite, dar și faptul că își dorește foarte mult să reprezinte România.

ADVERTISEMENT

Ce jucători lipsesc de la ultima acțiune a naționalei României

Față de precedenta acțiune, desfășurată în luna septembrie, sunt 11 jucători noi convocați: Ionuț Radu, Cristi Manea, Lisav Eissat, Raul Opruț, Kevin Ciubotaru, Vlad Dragomir, Olimpiu Moruțan, Ianis Hagi, Cătălin Cîrjan, Valentin Mihăilă și Daniel Bîrligea.

ADVERTISEMENT

În ceea ce îi privește pe jucătorii care nu se mai regăsesc în lotul actual, aceștia sunt în număr de 7: Deian Sorescu, Nicușor Bancu, Adrian Șut, Nicolae Stanciu, Darius Olaru, Alexandru Mitriță – retras și Denis Drăguș.

ADVERTISEMENT

Când joacă România cu Moldova și Austria

Meciurile naționalei României din luna octombrie vor avea loc astfel: România – Moldova (joi, 9 octombrie, de la ora 21:00) și România – Austria (duminică, 12 octombrie, de la ora 21:45).

Cum arată clasamentul grupei României din preliminariile CM 2026

După 5 etape scurse din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, echipa națională a României se regăsește pe locul 3 din grupa H, cu 7 puncte. Iată clasamentul complet:

ADVERTISEMENT

Clasament grupă România preliminarii CM 2026