Edi Iordănescu s-a decis asupra lotului preliminar al naționalei României pentru amicalele cu Bulgaria (4 iunie) și Liechtenstein (7 iunie), înainte de EURO 2024. Federația Română de Fotbal a precizat că lotul final pentru EURO 2024 va fi anunțat de Edi Iordănescu vineri, 7 iunie.
România are programate două meciuri amicale înainte de participarea la EURO 2024. „Tricolorii” le întâlnesc pe Bulgaria și Liechtenstein pe Stadionul Ghencea. Edi Iordănescu a anunțat lista preliminară cu stranieri pentru cele două teste de pregătire.
Selecționerul naționalei României a convocat nu mai puțin de 21 de fotbaliști. Lotul final care va fi format din 26 de jucători va conține atât o parte din fotbaliștii de pe lista preliminară, cât și fotbaliști din competiția internă, va fi anunțat ulterior.
Una dintre surprize este neconvocarea lui Ionuț Radu. Titular la debutul naționalei României în preliminariile EURO 2024, portarul aflat în prezent la Bournemouth a fost scos din schemă, deoarece nu a mai apărat de foarte mult timp. În schimb, au fost convocați Horațiu Moldovan (Atletico Madrid) și Florin Niță (Gaziantep).
De pe lista lui Edi Iordănescu lipsește Olimpiu Moruțan (Ankaragucu), devenit indispobil pentru EURO 2024 după ce a fost operat la tendonul lui Ahile pe 25 aprilie.
PORTARI
FUNDAȘI
MIJLOCAȘI
ATACANȚI
Naționala de fotbal a României a revenit la Campionatul European după o perioadă de așteptare de 8 ani. „Tricolorii” au fost repartizați în Grupa E la EURO 2024 din Germania în urma tragerii la sorți care a avut loc la Hamburg, la finalul anului trecut.
Selecționata lui Edi Iordănescu le va înfrunta în ordine pe Ucraina, Belgia și Slovacia. Înaintea debutului la turneul final, naționala României va disputa două meciuri de pregătire cu Bulgaria și Liechtenstein pe arena celor de la CSA Steaua.
În primele două amicale din acest an, România a remizat cu Irlanda de Nord (1-1) pe Arena Națională și a cedat pe Civitas Metropolitano din Madrid contra naționalei Columbiei (2-3). România a terminat preliminariile EURO 2024 pe primul loc într-o grupă cu Elveția, Israel, Belarus, Kosovo și Andorra.
Edi Iordănescu ar urma să-și decidă viitorul pe banca naționalei României după parcursul la EURO 2024. Rămâne de văzut dacă „tricolorii” vor ataca accederea la Campionatul Mondial din 2026 tot cu Iordănescu Jr. pe bancă.
După turneul final din Germania, România va evolua în UEFA Nations League. „Tricolorii” fac parte din Grupa C2 alături de Lituania, Cipru și Kosovo. România va debuta în deplasare împotriva Kosovo.