Atacantul clujenilor a primit o pasă cu călcâiul de la Simao Rocha, iar Louis Munteanu a trimis un șut puternic de la marginea careului, Alexandru Roșca nereușind să respingă mingea.
Louis Munteanu a reușit să deschidă scorul în confruntarea dintre CFR Cluj și Dinamo, în urma unei acțiuni superbe reușite de clujeni, Simao Rocha lansându-l perfect pe atacant după o pasă cu călcâiul.
„Vreau să mai marchez, să-mi ajut echipa. Dar dacă echipa câștigă, sunt fericit și eu. Mereu am jucat bine în play-off și sper ca și anul ăsta să am evoluții la fel de bune în play-off, să fiu decisiv.
La fotbal e mereu presiune, și eu sunt dezamăgit când nu marchez, uneori poate nu se poate sau mai ratez, sunt și eu om. Sper ca în meciurile următoare să înscriu din nou”, spunea Louis Munteanu în urmă cu o săptămână.
La finalul meciului cu Gloria Buzău, scor 6-0, Dan Petrescu a vorbit despre Louis Munteanu, pe care îl apreciază mult: „Să nu uităm și Munteanu ce a fost și cât de criticat am fost că la mine nu joacă și nu face. E golgheter cu 20 de goluri și văd că meci de meci dă goluri.
E numai meritul lui, dar poate 1% îl ajută și antrenorul să facă ce trebuie. Important e ca jucătorii să rămână modești și să muncească. Asta face Munteanu acum și îl văd favorit la convocarea la națională și favorit să fie titular la primul meci. Acum trebuie să demonstreze și în primul meci din play-off”.
„Am jucat foarte bine, iar celor de la Buzău le-a fost foarte greu. Mă bucur că n-am avut dreptate și n-a fost un meci mai greu decât în play-off. Jucătorii au demonstrat seriozitate, caracter și au marcat 6 goluri. Puteau să mai marcheze și e foarte important că n-am primit”, a mai spus Dan Petrescu.