Naționala României a dezamăgit în debutul preliminariilor Campionatului Mondial. Tricolorii au obținut doar 3 puncte din dubla cu Bosnia și San Marino. Au apărut și primele critici pentru selecționerul Mircea Lucescu. Louis Munteanu, golgheterul Superligii, nu a prins lotul de 26 și a fost lăsat la U21.
Fotbalistul celor de la CFR Cluj traversează cel mai bun sezon al carierei, iar mulți experți din fotbalul românesc sunt de părere că vârful crescut de Gică Hagi ar fi meritat pe deplin o convocare la prima reprezentativă.
Mircea Lucescu a avut însă alte planuri cu tânărul fotbalist. Louis Munteanu nu a fost convocat la naționala mare. În schimb, el a fost chemat de Daniel Pancu, selecționerul reprezentativei U21, pentru amicalele cu Portugalia și Olanda.
Va fi o vară plină pentru fotbalul românesc. Naționala U21 va juca la turneul final din Slovenia, iar reprezentativa de seniori își va măsura forțele cu Austria și Cipru în preliminariile Campionatului Mondial.
Louis Munteanu poate evolua pentru ambele reprezentative ale României. Daniel Pancu, selecționerul naționalei U21, a declarat că atacantul celor de la CFR Cluj ar putea juca și la EURO U21, dar și în meciul cu Austria din preliminarii.
„Nu avem nicio problemă dacă Mircea Lucescu îl va lua la naționala mare. Doar să ne spună cu două săptămâni înainte ca să știm exact. El poate să joace și în Austria, dar și la noi, fără probleme. Din punct de vedere regulamentar, se poate. Și fizic ar putea. Echipa mare vorbește aici, nu noi”, a explicat Daniel Pancu, selecționerul naționalei U21 a României, conform Digi Sport.
Până să afle dacă va juca la prima reprezentativă sau la U21, Louis Munteanu speră să își continue evoluțiile bune la CFR Cluj. Ardelenii sunt pe primul loc în Superligă și au șanse mari la un nou titlu. Din spate vin însă FCSB și Universitatea Craiova.