Petrolul Ploiești – CFR Cluj, partidă încheiată 0-0, nu anunța nimic deosebit până în penultimul minut de prelungire. Dan Petrescu l-a scos de pe teren pe Louis Munteanu, iar reacția tânărului atacat a șocat lumea fotbalului românesc. Ovidiu Herea a criticat comportamentul sportivului.
Adus în vara acestui an pentru o sumă importantă, Louis Munteanu s-a adaptat rapid la CFR Cluj. Prestațiile sale pentru ardeleni, dar și pentru România U21, au fost lăudate chiar și de presa străină.
Totuși, la partida din deplasare cu Petrolul Ploiești, tânărul atacant a ieșit în evidență într-un mod negativ. Introdus la pauza meciului, vârful a fost scos de pe teren chiar înaintea fluierului final de către Dan Petrescu. Gesturile sale nervoase au fost aspru criticate de Ovidiu Herea, fostul fotbalist român.
„E o generație răsfățată, nu ai voie să ai reacția asta, trebuie să ai un respect față de Petrescu, nu înțeleg reacția pe care a avut-o. Eu când eram de vârsta lui, nu îmi aduc aminte să am o astfel de reacție față de Olăroiu, nu mai intram în vestiar!”, a declarat Ovidiu Herea, pentru Prima Sport.
Dan Petrescu este un nume mare în fotbalul românesc, atât datorită carierei de jucător, cât și a carierei de antrenor. Rare au fost momentele în care „Bursucul” să primească un astfel de tratament din partea unui elev de-al său.
La finalul meciului de pe „Ilie Oană”, Dan Petrescu a vorbit despre Louis Munteanu: „L-am văzut că șchiopăta puțin și l-am schimbat. Eu îl înțeleg că e tânăr, dar trebuie să fie atent. E normal să fie supărat, n-am ce să zic mai mult.
El e un băiat excelent care s-a antrenat foarte bine și care a vrut să joace de la început”, a spus antrenorul ardelenilor despre tânărul său atacant.
În ultimul meci disputat de FCSB în Superliga, bucureștenii au jucat acasă cu Gloria Buzău (3-2). Gazdele au marcat primul gol al partidei, după ce Jipa a driblat senzațional apărarea campioanei și a trimis mingea în plasă ca din tun.
Gigi Becali a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre cum le-a ordonat oamenilor din staff să îl schimbe imediat pe Panţîru cu Radunovic: „Dacă îl văd pe Panţîru că pierde meciul…
Păi îmi e frică de presă? Te scot! De ce să pierd eu meciul? De ce? Îl bag pe Radunovic şi câştig meciul. Mai devreme de minutul 28 a fost telefonul.
I-am spus lui Mihai, acum, acum, pe loc. Dacă mai rămâne, pierdem meciul. Mihai Stoica nu era împotrivă. Chiar acum, pe loc, să îl schimbăm”, dezvăluia patronul FCSB-ului după meciul din etapa trecută.