Sport

Louis Munteanu, pus la zid pentru evoluţia din Hacken – CFR Cluj: “N-a trecut clasa! Trebuia vândut acum o lună”

Golgheterul lui CFR Cluj, Louis Munteanu, a avut o evoluție dezamăgitoare în meciul din Suedia cu Hacken, în care echipa sa a fost spulberată cu scorul de 7-2.
22.08.2025 | 12:05
Louis Munteanu pus la zid pentru evolutia din Hacken  CFR Cluj Na trecut clasa Trebuia vandut acum o luna
Giovanni Becali a analizat prestația lui Louis Munteanu din partida BK Hacken - CFR Cluj 7-2. FOTO: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

CFR Cluj este ca și eliminată din Conference League după ce a fost învinsă de suedezii de la Hacken cu un uluitor 7-2 în prima manșă a play-off-ului. Golgheterul „feroviarilor”, Louis Munteanu, a avut două goluri anulate pentru offside în Suedia, însă evoluția sa a fost dezamăgitoare. Giovanni Becali a vorbit despre prestația atacantului la emisiunea „Don Giovanni”.

Giovanni Becali a analizat prestația lui Louis Munteanu din Hacken – CFR Cluj 7-2

CFR Cluj a avut o primă repriză dezastruoasă în meciul cu Hacken. Ardelenii au încasat patru goluri din partea suedezilor, înainte de a reduce din diferență prin Korenica. Titular în disputa cu Hacken, Louis Munteanu a trimis de două ori balonul în poartă, mai întâi la 1-0, iar apoi la 3-0, însă ambele reușite au fost anulate pentru offside după analiza VAR.

ADVERTISEMENT

Atacantul dorit de Valencia a părăsit terenul în minutul 64, la scorul de 6-2. Clujenii au mai încasat un gol mai apoi, eșecul cu 2-7 fiind cel mai rușinos din istoria clubului pe plan european. La finalul meciului, antrenorul Dan Petrescu și-a anunțat demisia, urmând a fi înlocuit de un tehnician care a mai activat în trecut la CFR.

Giovanni Becali s-a pronunțat cu privire la prestația lui Louis Munteanu din acest duel. „Louis Munteanu trebuie să demonstreze în meciurile astea. (n.r. a demonstrat?) Asta e problema. Dacă demonstra în meciurile astea, era la Fiorentina. E părerea mea. (n.r. ce notă merită?) 3-4. N-a trecut clasa”, a afirmat celebrul agent în exclusivitate pentru FANATIK, la emisiunea „Don Giovanni”.

ADVERTISEMENT

Giovanni Becali a numit valoarea reală a lui Louis Munteanu

Patronul celor de la CFR, Neluțu Varga, a solicitat o sumă imensă în schimbul atacantului, peste 10 milioane de euro, însă Giovanni Becali e de părere că valoarea reală a fotbalistului este mai modestă, chiar dacă mai multe formații din campionate importante sunt interesate de un posibil transfer.

ADVERTISEMENT

„Trebuia vândut acum o lună”, a declarat Horia Ivanovici, iar impresarul a replicat: „La golurile pe care le-a marcat, într-un campionat pe care îl știm noi, dar nu-l știu alții, 4-5 milioane era o sumă corectă. Va trece timp, 4-5-6 ani de zile, până cineva va fi vândut cu peste 10 milioane”. Giovanni Becali a vorbit în cadrul emisiunii și despre antrenorul care ar urma să o preia pe CFR Cluj, pe care l-a caracterizat drept „manta de vreme rea”.

ADVERTISEMENT

Louis Munteanu, DEZAMĂGIRE TOTALĂ în Hacken - CFR Cluj 7-2: NOTA 4, NU A TRECUT CLASA”

"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie