În ciuda prestațiilor mai modeste din acest sezon, Louis Munteanu rămâne în continuare un jucător interesant. Iar o echipă din MLS și-a trimis scouterii să vadă la partida CFR Cluj – Rapid 3-0.
Imediat după încheierea întâlnirii din etapa a 17-a din SuperLiga, atacantul Louis Munteanu s-a arătat încântat că trimiși din străinătate au venit pentru el și și-a permis chiar să glumească după evoluția excelentă și cele două pase de gol pe care le-a oferit.
”Nu știam că am fost urmărit la acest joc. Mă bucur că sunt apreciat, eu cred că am făcut un meci bun, au avut ce să vadă. Mă bucur că am jucat bine. Mă bucur pentru această victorie. Aveam nevoie, e o victorie mare.
Trebuie să câștigăm și sâmbătă (n.r. – în deplasare cu FC Argeș) și sperăm să facem meciuri bune pentru eu cred că arătăm bine. A revenit spiritul de anul trecut când era cu Mister Petrescu”, a declarat Munteanu, la Digi Sport.
Atacantul lui CFR Cluj nu a renunțat la lupta la play-off și chiar crede în posibilitatea ca ardelenii să termine în Top 6 la finalul sezonului regulat și a avut numai cuvinte de laudă pentru antrenorul Daniel Pancu.
”Cred că toată lumea știe că acesta e stilul meu. Sunt un atacant combinativ, îmi place să joc fotbal, îmi doresc ca în meciurile viitoare să ajut echipa. Mă bucur că am reușit să ajut echipa. Trebuie să câștigăm multe meciuri la rând, degeaba câștigăm un meci dacă pierdem după.
Se poate să prindem play-off-ul, chiar se poate dacă jucăm cum jucăm acum. Am avut discuții și o relație bună și la națională (n.r. – cu Daniel Pancu). E un războinic și se vede și în atitudinea noastră că ne-a ajutat”, a spus Louis Munteanu.
În ciuda faptului că a reușit o ”dublă” în victoria superbă împotriva Rapidului, extrema dreaptă a CFR-ului, Andrei Cordea, a ales să-l scoată în evidență pe mai tânărul său coechipier Louis Munteanu.
”Am mai spus că suntem bine cu toții, suntem foarte buni prieteni și rezultatele încep să apară. De asta am fost adus aici, l-am întâlnit și pe Louis (n.r. Louis Munteanu), știe să mă pună în valoare, ne înțelegem bine.
De abia așteptăm să treacă săptămâna și să vină următorul meci. Este mai bine, cu victoriile astea cred că se vor rezolva toate problemele, important e să dăm totul pe teren. Mister (n.r. – Daniel Pancu) a adus plusul ăsta, că venim cu drag, suntem fericiți”, a afirmat Cordea.