Transferul lui Louis Munteanu de la Fiorentina la CFR Cluj a fost „bomba” verii în SuperLiga. O mutare istorică și cu cifre record pentru fotbalul românesc, patronul Neluțu Varga fiind nevoit să scoată din buzunar nu mai puțin de 5,45 milioane de euro pentru a-l aduce în Gruia pe unul dintre cei mai talentați fotbaliști români la ora actuală.
Louis Munteanu a fost cel mai curtat fotbalist român în această vară, pentru a-și asigura serviciile sale luptându-se FCSB, CFR Cluj, Rapid, ba chiar și Farul. Până la urmă „duelul” a fost câștigat de formația ardeleană, iar Dan Petrescu are acum la dispoziție un jucător foarte valoros, care-l poate ajuta enorm în lupta la titlu.
E conștient de acest lucru și Louis, care nu consideră un pas înapoi revenirea în campionatul intern. Susține că obiectivul său este să câștige din nou campionatul, așa cum a făcut-o în urmă cu două sezoane în tricoul Farului, iar prin evoluțiile bune să ajungă din nou în vizorul echipei naționale.
„Faptul că te-ai reîntors în SuperLiga îl consideri un eșec? Foarte multă lume e de părere că trebuie să mergi afară și să reușești… Tu cum vezi mutarea?”, sunt întrebările incomode care i-au fost puse lui Louis Munteanu la emisiunea FANATIK SUPERLIGA și la care el a răspuns fără ezitare.
„De ce să fie un pas înapoi? Am venit la cea mai bună echipă din ultimii ani, am venit aici să iau din nou campionatul, vreau să mă bucur iar de fotbal și să am evoluții cât mai bune.
Ne vom bate la titlu cu aceleași echipe care sunt acolo an de an, cu FCSB, cu Universitatea Craiova, Farul poate… Aceleași echipe care au fost mereu în play-off”, a spus Louis Munteanu într-un interviu-eveniment acordat FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă LIVE în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30, numai pe site-ul FANATIK.RO.
Cu toate acestea, nu poate să uite marea dezamăgire a anului 2024, și anume neconvocarea la Campionatul European din Germania. Spera să fie acolo, însă a pierdut „duelul” cu Daniel Bîrligea, tocmai jucătorul cu care se va lupta acum și pentru un post de titular la CFR Cluj. „Euro 2024 e o rană pentru tine? Te așteptai să fii acolo?”, e întrebarea care pune sare pe o rană încă deschisă.
„Mă așteptam! Din păcate nu am fost acolo, am fost puțin afectat, dar ce puteam să fac de acasă? Trebuia să muncesc mai mult, înseamnă că nu am evoluat destul de bine. Chiar îmi doream foarte mult să fiu acolo, dar dacă așa a decis Mister, chiar nu mai aveam ce să fac…
Nu m-a sunat nimeni, nu am vorbit cu selecționerul, nici cu altcineva din staff. M-am uitat la meciurile naționalei, chiar am fost bucuros pentru băieți, au făcut un European foarte bun. Am fost alături de ei de acasă. Chiar mă bucur pentru ei”, a mai spus Louis Munteanu pentru FANATIK SUPERLIGA.
Acum, echipa națională a României intră într-o nouă eră, odată cu numirea lui Mircea Lucescu în funcția de selecționer. Și pentru că vorbim de un antrenor care întotdeauna în carieră le-a acordat foarte multe șanse jucătorilor tineri, Louis Munteanu își dorește să dea satisfacție la CFR Cluj, pentru a deveni om de bază și la națională: „Obiectivul meu este să merg la echipa națională. Sper să am evoluții cât mai bune și să fiu convocat”.