News

Lovită de un autoturism, după ce a băut bine și a plecat la plimbare pe moped. Accident în București

O femeie a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni, în sectorul 5. Victima, care băuse înainte, plecase la plimbare pe un moped.
17.05.2023 | 13:27
Lovita de un autoturism dupa ce a baut bine si a plecat la plimbare pe moped Accident in Bucuresti
O femeie a fost lovită de un autoturism, după ce a băut bine și a plecat la plimbare pe moped. Sursa foto: Captură Video Știrile Pro Tv
ADVERTISEMENT

Acccident neobișnuit, marți noaptea, pe Bulevardul George Coșbuc din sectorul 5, București. O femeie, care a băut bine în seara cu pricina, a decis să plece la plimbare pe un moped, care de altfel nu îi aparținea, ci era împrumutat de la un vecin, potrivit Știrile Pro Tv. Aceasta a fost lovită de o mașină.

A băut, s-a urcat pe moped și a fost lovită de un autoturism

Seara stropită cu alcool s-a terminat într-un mod neplăcut pentru femeia care a fost lovită de un autoturism, în timp ce traversa strada. Deocamdată nu se știe dacă victima s-a dat jos de pe moped atunci când a intenționat să traverseze.

ADVERTISEMENT

Spre ghinionul ei, a fost lovită de un autoturism al cărui conducător auto a fugit de la locul accidentului. Evenimentul rutier s-a produs pe o trecere de pietoni semaforizată, însă fără marcaj. Din primele informații, se pare că șoferul avea intermitent dreapta, dar a trecut fără să se asigure dacă existau pietoni care intenționau să traverseze.

Martorii spun că acesta a fugit imediat după producerea accidentului. Din fericire, polițiștii care au pornit în căutarea conducătorului auto fugar au reușit să îl găsească rapid. În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul.

ADVERTISEMENT

Femeia a fost transportată la spital, suferind răni minore

În urma accidentului, victima a fost transportată la spital, suferind răni minore. Ea a ajuns la Spitalul Universitar, însă nu înainte de a fi testată cu aparatul etilotest. Agenții de poliție au constatat că aceasta avea o alcoolemie extrem de mare: 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un record în ceea ce privește femeile bete, în traficul rutier din România, a fost înregistrat în luna aprilie de o șoferiță din Suceava, angajată a MApN. Cazul tinerei de 30 de ani, care avea o alcoolemie de 1,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma recoltării probelor biologice de 3,35, a făcut înconjurul țării.

ADVERTISEMENT

Mai mult, femeia a provocat un accident rutier, lovind un biciclist pe o stradă din Vatra Dornei. Ea a fugit de la locul accidentului, iar ulterior a fost găsită de polițiștii rutieri în timp de dormea în mașină, la aproximativ 300 de metri de zona în care s-a produs incidentul soldat cu rănirea biciclistului.

”S-au constituit mai multe echipe de căutare, iar pe parcursul verificărilor efectuate de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei a fost identificat autoturismul implicat în accident la o distanţă de aproximativ 300 de metri faţă de locul comiterii faptei, pe o stradă laterală, la volanul maşinii aflându-se o femeie în vârstă de 30 de ani.

ADVERTISEMENT

Persoana în cauză se afla în vizibilă stare de ebrietate, fiind identificată în autoturismul oprit, cu capul poziţionat în zona volanului. Conducătoarea auto prezenta halenă alcoolică, iar cu ocazia testării cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 1.72 mg. alcool/l în aerul expirat”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava, la momentul respectiv.

În urma inconștienței sale, conducătoarea auto, care este subofițer la unitatea militară Prundu Bârgăului, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Ea este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul, în stare de ebrietate, vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului”.

ADVERTISEMENT