Lovitura de imagine dată de vicecampioana României la handbal feminin: fostul antrenor cu portari de la Barcelona, Luis Alfonso Santos Silva, a semnat cu echipa din Giulești. Oficialii clubului speră să aducă un plus de calitate pentru portari.
CV-ul antrenorului iberic este unul impresionant. De-a lungul carierei, el a ocupat mai multe funcții importante în cadrul echipei Barcelona. S-a ocupat în special de pregătirea portarilor, însă a urmat și diverse cursuri de formare profesională.
Handbalul nu este singurul său domeniu în care a profesat. El a avut un rol activ în pregătirea tinerelor talente din La Masia, celebra academie a Barcelonei. Acolo, timp de 7 ani, a avut grijă de copiii care practicau fotbal, baschet, handbal sau hochei.
„Transfer spectaculos pentru Rapid! Luis Alfonso Santos Silva lasă FC Barcelona pentru a se alătura Familiei Rapid, ca antrenor de portari.
‘Este o mare onoare pentru mine să fac parte din acest mare club. Mulțumesc tuturor oamenilor care au făcut acest lucru posibil! Promit să muncesc din greu în fiecare zi pentru a ajuta echipa; munca cu portarii va fi intensă și variată. Îmi voi pune toate cunoștințele în slujba clubului și îmi doresc să ne atingem toate obiectivele la sfârșitul acestui sezon. Hai Rapid!’
Activitate profesională:
Bine ai venit în Familia Rapid, Luis!”, au scris cei de la Rapid pe pagina oficială de Facebook a echipei.
Rapid are parte de un început de senzație de sezon. Echipa de handbal feminin s-a calificat în grupele Ligii Campionilor și a înregistrat două rezultate extrem de bune: victorie pe teren propriu cu Buducnost și remiză în deplasare cu Kristiansand.
Meciul cu gruparea norvegiană Kristiansand a fost unul de senzație. Ambele echipe au avut momente bune de joc. Bucureștencele puteau obține chiar victoria, însă au ratat schema din ultimul atac.
În următoarea etapă din Liga Campionilor, Rapid va da piept cu echipa germană Ludwigsburg. Partida se va juca în sala polivalentă din capitală. În grupa echipei din Giulești se mai regăsesc Brest, Győr, Esbjerg și Odense.