U Cluj nu se lasă mai prejos în acest mercato. Ardelenii au mai rezolvat o mutare de top după ce l-au adus pe Andrei Coubiș de la AC Milan. Vezi pe FANATIK toate detaliile despre noua achiziție a „Șepcilor Roșii”.
Mercato de iarnă a adus câteva mutări interesante în fotbalul românesc. Pe lângă granzii FCSB, CFR Cluj, Rapid și Dinamo, nici U Cluj nu se lasă mai prejos și vine tare din spate.
După ce au semnat cu Andrei Coubiș, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, ardelenii au mai pus mâna pe un jucător deosebit. Moderatorul Horia Ivanovici a anunțat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA că U Cluj a semnat încă de acum cu Friday Adams, fundașul dreapta de la FC Botoșani, și că jucătorul se alătură trupei lui Cristiano Bergodi din vară.
„Vreau să mai anunț un transfer. U Cluj l-a luat, din vară, pe Friday Adams, fundașul dreapta de la Botoșani. L-a transferat, dar din vară. A semnat deja. Un fundaș dreapta extrem de interesant pe care îl vom vedea la U Cluj din vară și pe care, clar, au pus ochii.
Marele avantaj lui U Cluj este acum și faptul că îl au pe Răzvan Zamfir, care la CFR Cluj făcea aproape toate transferurile în ultimii 15 ani. E un fel de Mutu al transferurilor, nu iese în față. Se vede deja, de când a venit. L-au luat pe Coubiș, acum pe Adams, un jucător foarte interesant!”, a precizat moderatorul Horia Ivanovici.
În vârstă de 23 de ani, Friday Adams evoluează la FC Botoșani din vara anului 2023, când a fost adus gratis de la formația armeană Noah. Nigerianul a crescut semnificativ în prestații, impresionând mai ales în acest sezon, sub comanda lui Leo Grozavu. Până acum, talentatul fotbalist a strâns pentru echipa moldavă 66 de jocuri oficiale, având în total 3 contribuții.