Fotbal intern

FCSB, în pericol de carantină! DSP Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că nu a oferit derogare echipei! Exclusiv

07.01.2021 | 12:31
FCSB, în pericol de carantină! DSP Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că nu a oferit derogare echipei! Exclusiv
Lovitură de teatru! FCSB nu a primit dispensă de la DSP pentru a putea pleca în Antalya. foto: sportpictires.eu
ADVERTISEMENT

Ministerul Sănătăţii a solicitat DSP Bucureşti un raport cu privire la derogarea primită de FCSB de a evita carantina la întoarcerea din cantonamentul din Turcia. Răspunsul a fost însă negativ: “nu am oferit nicio derogare!”

Din informațiile FANATIK obținute de la Ministerul Sănătății, FCSB nu a primit “până în prezent” nicio derogare de la DSP Bucureşti pentru ca jucătorii și staff-ul să evite carantina de 14 zile la întoarcerea în țară.

Turcia se află pe lista galbenă, iar perioada de izolare la sosirea în România din această țară este obligatorie.

ADVERTISEMENT

Lovitură de teatru în cazul cantonamentului FCSB în Tucia. „Roș-albaștrii” nu au dispensă de la DSP pentru a evita carantina de 14 zile

FCSB este singura echipă din Liga 1 care efectuează în această pauză competițională un cantonament în străinătate. „Roș-albaștrii” au plecat pe 2 ianuarie în Antalya pentru un stagiu de pregătire centralizat și urmează să se întoarcă în țară pe 13 ianuarie, cu doar două zile înaintea primului joc din 2021, contra Astrei.

Numai că acum apar problemele. Deoarece Turcia, țara unde se desfășoară cantonamentul, este pe lista galbenă, la întoarcerea în România jucătorii și staff-ul tehnic vor fi obligați să intre în carantină pentru 14 zile. Oficialii clubului „roș-albastru” au precizat că au obținut o dispensă pentru a se evita acest lucru, însă lucrurile se pare că stau cu totul altfel.

ADVERTISEMENT

FANATIK a contactat mai mulți oficiali din Ministerul Sănătății, iar aceștia au susținut la unison că, din informațiile oficiale pe care le au, FCSB nu are o asemenea derogare și, în mod normal, ar trebui să intre în izolare.

Din informațiile obținute de FANATIK, DSP București nu a emis până în acest moment niciun fel de derogare cu privire la întoarcerea în țară a staff-ului si jucătorilor de la FCSB.

ADVERTISEMENT

Conform Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 48 din data de 08.10.2020, pentru a evita carantina de 14 zile impusă la întoarcerea în țară, reprezentanții FCSB ar trebui să prezinte documentele justificative de la DSP București. Pe care, în acest moment, nu le are!

Mihai Stoica susține că FCSB are aprobarea autorităților “de deplasare”. Niciun cuvânt despre evitarea carantinei

Mihai Stoica, managerul general al liderului din Liga 1, a reacționat dur la acuzele că echipa a plecat în cantonament fără aprobarea autorităților și susține că totul s-a făcut cu respectarea legii, fără însă a spune clar dacă echipa are derogare de evitare a carantinei la întoarcerea în ţară.

ADVERTISEMENT

„Informez suporterii noștri, precum și restul persoanleor interesate, că deplasarea a fost efvectuată în urma APROBĂRILOR primite din partea autorităților, cu un zbor CHARTER, având la dispozițșie AICI condiții la cele mai înalte standarde (inclusiv în ceea ce privește izolarea).

ADVERTISEMENT

De altfel, vom prezenta pe pagina oficială a clubului un film despre cum se desfășoară un cantonament de 6 stele (una o adaugăm noi acestui stabiliment de excepție)”, este mesajul lui Mihai Stoica pe pagina personală de Facebook.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Astra: 2,02 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERN
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 853. 32 pagini + CD Armin Nicoară. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri