La finalul săptămânii trecute, Nicolae Badea a notificat clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare că nu mai are voie să folosească denumirea „FC Dinamo” şi cele două sigle cu câinii roşii în scopuri comerciale.
Însă, clubul din Casa Pariurilor Liga 1 mai primeşte o lovitură. A fost notificat să plătească urgent 1 milion de euro pentru prejudiciul suferit de firma lui Nicolae Badea, care are dreptul exclusiv de folosirii a acestor elemente (nume, siglă) care, în contabilitate se numesc bunuri nepatrimoniale:
„În cazul în care nu veţi înţelege să vă conformaţi celor solicitate, vom depune toate eforturile pentru a obţine respectarea drepturilor noastre, restabilirea ordinii garantate prin norma imperativă a legii, recunoaşterea drepturilor exclusive şi sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de astfel de fapte.
Mai mult, înţelegem să ne cuantificăm prejudiciul suferit, la acest moment, separat de faptele ulterioare ale societăţii dumneavoastră la suma de 1.000.000 de euro”, se arată în notificarea publicată în exclusivitate de FANATIK.
Clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare a fost notificat de Nicolae Badea că nu mai are voie să folosească numele „FC Dinamo” care apare pe site-ul oficial, pe pagina de Facebook, dar şi pe site-ul celor de la LPF.
În scrisoarea trimisă la sediul clubului de societatea lui Nicolae Badea şi publicată de FANATIK, echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare este anunţată că nu mai are voie să folosească marca „Fotbal Club Dinamo Bucureşti”, denumirea „FC Dinamo” şi domeniul „fcdinamo.ro”, site-ul oficial al grupării.
Notificarea vizează doar partea comercială. Pe parte sportivă, clubul poate folosi sigla cu câinii şi toate celelalte denumiri. Dinamo nu trebuie să îşi schimbe denumirea, însă nu mai poate folosi iniţialele „FC” sau sintagma „Fotbal Club”.
Site-ul oficial al clubului a fost recent redeschis, www.fcdinamo.ro, însă oficialii echipei trebuie să caute un alt domeniu, în condiţiile în care echipa din Casa Pariurilor Liga 1 funcţionează pe societatea „SC Dinamo 1948”.
În urma acestei notificări, cei de la Dinamo nu pot vinde tricouri şi alte produse cu denumirea „FC Dinamo” sau cu cele două sigle cu cei doi câini pe stemă. Notificarea are efect imediat, iar dacă aceste lucruri nu se vor regla, Nicolae Badea poate cere şi alte despăgubiri.
Situaţia este similară cu situaţia de la rivala Steaua. Clubul Sportiv al Armatei i-a cerut lui Gigi Becali daune de 37 de milioane de euro pentru folosirea abuzivă a mărcii Steaua, în perioada în care FCSB purta acest nume.
Clubul Sportiv al Armetei pretinde că este continuatoarea echipei istorice, câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni şi a solicitat daune de 37 de milioane de euro pentru că FCSB ar fi profitat fără temei legal de pe urma mărcii „Steaua” în perioada 2004-2014.