Copilul de suflet al lui Lucescu, suspendare record. Carieră ca şi încheiată

Sorin Dumitrescu   
în Fotbal international
25/02/2018, 17:52
Copilul de suflet al lui Lucescu, suspendare record. Carieră ca şi încheiată

Dario Srna, 36 de ani, poate socoti că şi-a încheiat cariera de jucător şi nu a făcut-o deloc în cel mai frumos mod cu putinţă, pentru că va ieşi pe uşa din dos, după ce a fost ani de zile un stâlp al defensivei naţionalei croate şi al echipei ucrainene Şahtior Doneţk, alături de care a câştigat multe trofee.

Srna, cel care va implini pe 1 mai vârsta de 36 de ani a fost suspendat pentru dopaj, el fiind descoperit pozitiv la un control antidoping făcut în martie 2017, în afara competiţiilor sportive, control despre care s-a aflat însă abia în septembrie anul trecut .El a consumat dehidroepiandrosteron, o substanţă care face parte din clasa steroizilor anabolizanţi.
 
Şahtior şi-a pierdut căpitanul
 
Srna a jucat din 2003 până în toamna lui 2017 la Doneţk, Mircea Lucescu spunând despre el că este ca şi copilul său. În total a jucat pentru minerii din Doneţk în 526 meciuri şi a reuşit să înscrie nu mai puţin de 49 de goluri, deşi postul său era de fundaş dreapta.
 
A purtat multe meciuri banderola de căpitan, rol încredinţat de Mircea Lucescu şi de care Srna s-a achitat cu brio. Nu a mai apărut pe teren din meciul Şahtior – Napoli din septembrie 2017. Agenţia antidoping a Ucrainei a decis să dicteze împotriva croatului o suspendare dură, de 17 luni, ceea ce echivalează practic, ţinând cont şi de vârsta jucătorului, cu încheierea carierei.
Închide ×