LPF a organizat tragerea la sorți a țintarului pentru stagiunea următoare a SuperLigii, dar înainte a acordat premiile pentru sezonul precedent. Iar marile perdante au fost FCSB și Rapid, care nu s-au ridicat la nivelul așteptat.
După ce s-au oferit premiile individuale pentru cel mai bun antrenor – Filipe Coelho, cel mai bun jucător – Jovo Lukic și cel mai bun fotbalist U21 – Lorenzo Biliboc, LPF a dezvăluit cum arată echipa ideală a SuperLigii.
Așa cum era de așteptat, FCSB, care a evoluat doar în play-out, și Rapid, care a fost marea dezamăgire a play-off-ului, nu au niciun reprezentat în cel mai bun ”11” al fotbalului românesc din 2025-2026.
Echipa ideală este dominată de Universitatea Craiova, care dă patru jucători după ce a reușit eventul. Imediat în spatele oltenilor se află vicecampioana U Cluj și Dinamo, ambele cu câte trei reprezentanți. Cel de-al 11-lea jucător vine de la CFR Cluj, care a avut o a doua parte de stagiune excelentă și a prins ultima poziție a podiumului.
Trebuie remarcat faptul că doi dintre acești jucători au părăsit deja campionatul României în această vară. Portarul lituanian Edvinas Gertmonas a ajuns la final de contract cu U Cluj și a semnat în Elveția cu Servette Geneva. Aceeași situație și cu fundașul togolez Kennedy Boateng, care și-a încheiat conturile cu Dinamo și ar urma să meargă în Arabia Saudită, la Al-Fateh.
Așadar, în mai puțin de o lună, mai exact în wekeend-ul 18-19 iulie, se va da startul unei noi ediții în SuperLiga. LPF a organizat tragerea la sorți a țintarului, iar programul complet al meciurilor din fiecare etapă îl găsiți aici.
Campioana Universitatea Craiova va avea parte de un start de stagiune extrem de aglomerat, pe lângă partidele de campionat urmând să mai joace în cupele europene și Cupa României. Astfel, ”alb-albaștrii” vor fi nevoiți să evolueze din 3 în 3 zile până la finalul anului, dacă vor intra într-o grupă europeană.