ANAF l-a somat pe Klaus Iohannis cu privire la o locuință obținută ilegal, în municipiul Sibiu. Astfel, fostul președinte este nevoit să returneze aproximativ un milion de euro.
Administrația Națională de Administrare Fiscală (ANAF) l-a notificat pe fostul președinte Klaus Iohannis că trebuie să plătească aproape un milion de euro, pentru un imobil obținut ilegal în Sibiu,după cum au declarat pentru FANATIK surse oficiale. Acesta se află pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29.
Casa a fost dată în chirie timp de 17 ani pentru Raiffeisen Bank, perioadă în care Iohannis ar fi obținut între 260.000 și 320.000 de euro. Acum, ANAF dorește ca fostul președinte să plătească aproape un milion de euro.
Amintim că locuința a fost revendicată, după 1989, de un presupus moștenitor, Nicolae Baștea, care mai apoi a vândut jumătate din proprietate soților Iohannis pentru suma de 3.200 de dolari.
Instanțele au decis că moștenirea fusese obținută printr-un testament fals, în care se regăseau două tipuri de scris diferite, iar Baștea nu era nepotul direct al fostului proprietar, Eliseu Ghenea, ci doar rudă prin alianță.
Deși în urmă cu trei ani statul român a câștigat definitiv procesul privind acest imobil, Iohannis pierzând definitiv casa, ANAF nu a solicitat la timp și desființarea certificatului de moștenitor prin care văduva lui Baștea, Rodica, preluase jumătate din casă. Mai apoi, cererea depusă, cu întârziere, a fost respinsă ca perimată.
În anul 2022, s-a invocat, din nou, printr-o acțiune separată, falsul și frauda constatate anterior. Astfel, ANAF a decis acum să recupereze direct atât sumele obținute din chiri, cât și penalitățile care s-au adunat și care au ajuns aproape de pragul de un milion de euro.
„Actul jurisdicţional menţionat mai sus, prin care s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr.90/1999 pentru cauza ilicită şi fraudă la lege, ambele având ca numitor comun reaua credinţă a părţilor, se bucură de autoritate de lucru judecat, aspect reţinut de Curtea de Apel Brașov în considerentele Deciziei civile nr. (…)/R/12.11.2015 pronunţată în dosarul nr. (…)/62/2014, instanţa de apel a reţinut corect că certificatul de moştenitor nr.90/1999 a fost constatat nul pentru cauza ilicită şi fraudă la lege, motivul nulităţii absolute fiind redat expres în considerentele deciziei civile nr. (…)/01.02.2005 a Tribunalului Brașov reţinută cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză. (…)”, se arată în cererea făcută de ANAF în anul 2022