Sport

Lovitură în mercato! Dan Șucu transferă un austriac cotat la 2,5 milioane de euro

Perioada de mercato continuă, iar Dan Șucu pare să fie destul de ocupat în aceste zile! Omul de afaceri tocmai a plătit 6 milioane de euro pentru a transfera un tânăr de la Juventus, cotat la 2,5 milioane de euro
03.07.2026 | 16:45
Lovitura in mercato Dan Sucu transfera un austriac cotat la 25 milioane de euro
Dan Șucu a transferat un tânăr la Genoa pentru 6 milioane de euro. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Pentru Dan Șucu (63 de ani), vara este o perioadă foarte ocupată în ceea ce privește afacerile în fotbal. Patronul celor de la Rapid și Genoa trebuie să analizeze mutările pentru ambele cluburi, iar ultima lovitură a dat-o cu Genoa, unde a plătit 6 milioane de euro pentru un tânăr fundaș austriac, crescut de Juventus.

Genoa a cumpărat un tânăr de perspectivă de la Juventus

După două sezoane în care s-a luptat în a doua jumătate a clasamentului, Dan Șucu vrea ca Genoa să țintească mai sus, iar pentru acest obiectiv clubul este foarte activ pe piața transferurilor. „Grifonii” deja au ajuns la aproape 20 de milioane de euro investiți în acest mercato și nu pare că acesta va fi finalul.

ADVERTISEMENT

Genoa i-a adus deja pe Lorenzo Colombo, de la AC Milan, pentru 7 milioane de euro, pe Franz-Ethan Meichtry, de la FC Thun, pentru 4 milioane de euro, iar acum se va mai întări cu David Puczka, un tânăr austriac de perspectivă, care a evoluat în două sezoane pentru Juventus Primavera.

Fundașul stânga este cotat la 2,5 milioane de euro pe Transfermarkt.com, însă Genoa a plătit nu mai puțin de 6 milioane de euro în schimbul său. „David Puczka o părăsește Juventus și se alătură celor de la Genoa cu un transfer definitiv. Îi mulțumim pentru tot și îi dorim mult succes în viitor”, se arată pe site-ul oficial al „Bătrânei Doamne”.

ADVERTISEMENT

Rapid ar putea profita, în sfârșit, de legătura cu Genoa

Deși Dan Șucu deține Genoa din finalul anului 2024, până acum nu s-au realizat foarte multe mutări pe axa Rapid – Genoa, iar cele care s-au efectuat nu au confirmat nici măcar la nivelul primei ligi din România. În această vară, giuleștenii sunt foarte aproape să aducă un atacant italian din tabăra „Grifonilor”.

ADVERTISEMENT

Este vorba despre Alessandro Debenedeti, un tânăr de 22 de ani care a rupt plasele pentru Genoa U19. Italianul are contract cu formația italiană până în 2029, dar se află în discuții avansate cu Rapid: „Vrem să facem transferuri pe axa Rapid – Genoa, să consolidăm această relaţie. Da, Debenedetti este unul dintre jucătorii pe care îi dorim. Ne-am înţeles cu clubul, mai rămâne cu jucătorul. Nu a fost într-un mediu foarte bun anul trecut, când a fost împrumutat. Este un jucător de echipă, pe care Pancu l-a văzut, l-a analizat şi cred că pentru noi este o soluţie foarte bună”, a declarat Marius Bilașco, conform digisport.ro.

ADVERTISEMENT